Bogdan Aurescu: După război, va fi o nouă fază în relația cu Ucraina

Redactia | 10.05.2022

După ce se va termina războiul, va fi o nouă fază în relația dintre România și Ucraina, pentru că Ucraina percepe în acest moment România ca pe un partener și prieten adevărat.

Pe aceeași temă

Sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei - unul „multidimensional” - va avea un impact „foarte pozitiv”, a declarat, luni seară, la Digi24, ministrul de externe Bogdan Aurescu.

El a mai spus că președintele Volodimir Zelenski este hotărât să acorde comunității române din Ucraina aceleași drepturi, în oglindă, pe care România le acordă comunității ucrainene din România. 

Șeful diplomației române a detaliat câteva dintre măsurile luate de România pentru a ajuta Ucraina. El spune că planurile pentru exportul de cereale prin România „rămân în continuare în picioare”, în ciuda faptului că rușii au distrus un pod de cale ferată și rutier din apropierea Odesei, esențial pentru transportul către România.

Propaganda de la Moscova a acuzat că Ucraina exportă masiv cereale în România, iar pe drumul de întoarcere ar fi aduse la schimb arme și muniții străine. 

„Noi am discutat, pe de o parte, când a venit ministrul de externe Kuleba la București, pe 22 aprilie. Am avut o discuție foarte aplicată pe măsurile pe care le putem lua pentru a sprijini Ucraina. Pe de altă parte, am discutat la Kiev, când domnul prim-ministru a vorbit și cu președintele Zelenski, și cu primul ministru al Ucrainei și sunt mai multe tipuri de măsuri pe care le putem lua și unele dintre ele le-am demarat deja, suntem deja în pregătire”, a spus Bogdan Aurescu.

Exportul cerealelor ucrainene prin România

Astfel, este avută în vedere o extindere a numărului de puncte de trecere a frontierei sau o „recalificare” a unora dintre aceste puncte de trecere a frontierei pentru a putea fi folosite și pentru traficul de mărfuri din Ucraina. „Știm exact care sunt aceste puncte de trecere, am cartografiat exact ce măsuri trebuie să fie luate ca să folosim unele puncte de trecere a frontierei și pentru traficul de produse de origine animală, de exemplu, pentru care sunt necesare măsuri specifice”, a declarat Aurescu.

El a menționat că s-a discutat cu partea ucraineană și despre extinderea căii ferate cu ecartament lat până în portul Galați. În felul acesta, portul Galați va putea fi folosit pentru exportul de cereale, care ar urma să fie duse până în Constanța sau să fie utilizată Dunărea în tranzitul acestor bunuri spre centrul și vestul Europei.

Bogdan Aurescu a precizat că acum două săptămâni deja din portul Constanța plecaseră 80.000 de tone de porumb ucrainean către destinații din alte state, iar săptămâna trecută, încă 26.000 de tone de cereale ucrainene au plecat spre alte destinații.

Dunărea, cea mai ieftină cale de transport

„Am discutat și cu un număr de omologi de-ai mei posibilitatea de a crea un grup de sprijin pentru Ucraina din această perspectivă, de a ajuta  tranzitul produselor ucrainene către terțe piețe, pentru că pe de o parte, Ucraina are nevoie de bani pentru a susține efortul de apărare, iar pe de altă parte, pentru că nu vrem să degenereze această criză alimentară provocată de acțiunile Federației Ruse”, a punctat Bogdan Aurescu. „Sperăm să putem în continuare să folosim și portul Constanța, și portul Galați, și Dunărea ca mijloc de transport”, a adăugat șeful diplomației române.

El a vorbit și despre proiectul european „Fast Danube”, care va permite finanțarea lucrărilor de dragare a Dunării, astfel încât fluviul  - cea mai ieftină cale de transport spre centrul și vestul Europei - să poată fi navigabil pe tot parcursul anului.

„Am discutat și cu premierul bulgar când a venit la București, domnul prim-ministru Ciucă a avut o discuție extrem de pragmatică și iarăși foarte aplicată, inclusiv cu prezența comisarului Adina Vălean, comisar european pentru transport, în așa fel încât să recuperăm întârzierile în aplicarea acelui proiect finanțat cu bani europeni care se cheamă Fast Danube și care presupune dragarea Dunării, în așa fel încât Dunărea să fie navigabilă pe tot parcursul anului, iar mărfurile ucrainene, dar și mărfurile românești să poată să folosească Dunărea, care este cea mai ieftină cale de transport spre centrul și vestul Europei”, a arătat Bogdan Aurescu.

El a menționat, în contextul enumerării măsurilor prin care România sprijină Ucraina, și proiectul de a cumpăra electricitate din Ucraina, prin care se poate sprijini economia acestei țări.

Volodimir Zelenski, un lider „foarte hotărât, mobilizat, energic” 

Șeful diplomației române spune că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski,  este un lider „foarte hotărât, mobilizat, energic” și este foarte deschis către extinderea parteneriatului cu România.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a spus când a venit la București că „Ucraina percepe în acest moment România ca pe un partener și prieten adevărat, real”, a arătat Bogdan Aurescu. „Sigur, nu ar fi trebuit să vină războiul ca să se înțeleagă lucrul ăsta, pentru că noi am sprijinit Ucraina și înainte de acest moment, dar este clar că sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei - și care este un sprijin multidimensional - va avea un impact foarte pozitiv după ce acest război se va finaliza. Este clar că va fi o nouă fază în relația dintre România și Ucraina și mă bucur că este așa, chiar dacă pentru asta, mă rog, a trebuit să existe un astfel de conflict”, a comentat ministrul român de externe.

„Eu sper ca el să se finalizeze și Ucraina să-și recâștige teritoriile pe care în momentul de față Federația Rusă încearcă să i le cotropească”, a adăugat Bogdan Aurescu.

În concluzie, conducerea ucraineană - nu doar președintele Zelenski, ci și prim-ministrul și de ceilalți oficiali cu care s-au întâlnit oficialii români - sunt „foarte deschiși, determinați să își apere țara și să facă tot ceea ce este posibil pentru a reuși în acest conflict” și ei știu ce au de făcut, a spus Aurescu.

Promisiunile conducerii de la Kiev pentru minoritatea română din Ucraina

Discuția cu partea ucraineană „a fost extrem de pragmatică și foarte așezată pe un plan, dacă pot să spun așa, și cu deschidere pentru cooperarea pe toate domeniile cu România, sigur, atunci când lucrurile o vor permite”, a spus Bogdan Aurescu.

În acest context, veștile sunt bune și în ceea ce privește drepturile minorității române din Ucraina, o problemă care a adus de-a lungul anilor unele asperități în relația bilaterală.

„Am remarcat și o deschidere deosebită în ceea ce privește situația minorității române din Ucraina. Comunitatea română din Ucraina a fost pe agenda discuțiilor noastre. Și la discuția pe care am avut-o cu ministrul Kuleba, și la discuțiile de la Kiev noi am ridicat permanent acest subiect, care este unul important și pentru noi, și pentru comunitatea din Ucraina și evident și pentru Ucraina în întregul său. Iar reacția președintelu Zelenski a fost una elocventă, el a spus că este hotărât să acorde comunității române din Ucraina aceleași drepturi, în oglindă, pe care România le acordă comunității ucrainene din România”, a anunțat ministrul român de externe.

„Noi știm că standardele pe care noi le aplicăm comunităților minoritare din România sunt ridicate”, a adăugat el. „Dacă acest lucru se va realiza, eu cred că suntem pe o cale bună”, a punctat șeful diplomației de la București.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22