Bogdan Aurescu i-a cerut lui Dmitro Kuleba ca Ucraina să renunțe oficial la „limba moldovenească”

L. G. | 30.11.2022

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, în care l-a asigurat de sprijinul României pentru independența și integritatea teritorială a Ucrainei.

Pe aceeași temă

De asemena, ministru român de Externe i-a reamintit lui Kuleba și de „solicitarea repetată” ca această ţară să recunoască inexistenţa aşa-zisei „limbi moldoveneşti”.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul întâlnirii, care a avut loc în marja Reuniunii miniştrilor afacerilor externe din ţările aliate NATO, Aurescu a exprimat solidaritatea României cu lupta poporului şi a armatei ucrainene în războiul de agresiune declanşat de către Federaţia Rusă. Cei doi miniştri au discutat despre situaţia infrastructurii critice din Ucraina, în special a celei energetice, cu consecinţe grave, ample, resimţite de populaţia civilă, România depunând eforturi să susţină Ucraina pe acest palier strategic, conform Agerpres.

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua pe linia numeroaselor măsuri adoptate în plan naţional pentru a veni în sprijinul Ucrainei şi al refugiaţilor ucraineni, pe palierele politic, diplomatic, umanitar, economic, financiar, în sfera dreptului internaţional, precum şi în plan sectorial. De asemenea, şeful diplomaţiei române a reconfirmat angajamentul pentru implicarea României, alături de partenerii occidentali, în susţinerea efortului de reconstrucţie a Ucrainei, arată MAE.

Şeful diplomaţiei române a evocat şi lansarea Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina, la nivel de miniştri de externe, cu participarea miniştrilor energiei şi a reprezentanţilor companiilor energetice, în septembrie la Odessa. Cei doi oficiali au agreat organizarea unei noi astfel de întâlniri trilaterale în viitorul apropiat. De asemenea, Aurescu a amintit deschiderea oficială a punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus - Krasnoilsk, la 10 noiembrie 2022, în prezenţa prim-miniştrilor României, Nicolae Ciucă, şi Ucrainei, Denis Şmîhal.

Demnitarul a subliniat importanţa deosebită pe care o prezintă pentru partea română îmbunătăţirea conectivităţii şi racordarea cât mai strânsă a comunităţilor ce trăiesc de o parte şi de alta a frontierei comune, cu efecte benefice în plan social şi economic, precizează sursa citată. Demnitarul român a evocat şi recenta adoptare de către Parlamentul României, la 23 noiembrie 2022, a Declaraţiei de condamnare a Holodomorului - crimă deliberată de înfometare comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanităţii, în perioada 1932 - 1933.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, încă o dată, sprijinul solid al României pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei şi a amintit abordarea de principiu a ţării noastre privind consolidarea „politicii uşilor deschise” a NATO.

Nu în ultimul rând, ministrul Aurescu a reamintit solicitarea repetată a părţii române ca partea ucraineană să recunoască inexistenţa aşa-zisei „limbi moldoveneşti”, se mai arată în comunicatul transmis de MAE.

Potrivit aceleiaşi surse, Dmitro Kuleba a mulţumit omologului român pentru găzduirea Ministerialei NATO la Bucureşti, la care a fost invitată şi Ucraina să participe, precum şi pentru solidaritatea şi sprijinul constant acordat de autorităţile române poporului ucrainean, exprimându-şi deschiderea pentru aprofundarea cooperării „în spiritul bunei vecinătăţi şi a apropierii ireversibile a Ucrainei de valorile europene”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22