Bogdan Oprea: CSAT NU AVIZEAZĂ contracte de privatizare. Ponta încearcă să FUGA de responsabilitate

Fara Autor | 25.07.2013

Pe aceeași temă

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului şi încearcă să fugă de responsabilitate în privinţa privatizării CFR Marfă.

 "Domnul prim-ministru Victor Ponta, deşi ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului. De aceea, îi recomandăm să citească Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, disponibilă şi pe website-ul Administraţiei Prezidenţiale, www.precidency.ro, din care va afla că CSAT are atribuţii strict privind securitatea naţională, şi nu are nicio atribuţie financiar-economică în baza căreia să poată aviza contracte comerciale sau contracte de privatizare", afirmă Oprea.

Potrivit acestuia, obligaţia legală privind contractul de privatizare a unui pachet de acţiuni al companiei CFR Marfă SA revine exclusiv Guvernului României şi Comitetului de Privatizare a CFR Marfă din cadrul Ministerului Transporturilor.

"Domnul prim-ministru Victor Ponta, aşa cum ne-a obişnuit, încearcă să fugă, din nou, de responsabilitate. Ar fi o ilegalitate ca CSAT să se pronunţe pe acest contract de privatizare. Aşa că îl rugăm respectuos pe domnul prim-ministru Victor Ponta să nu aştepte avizul CSAT după derularea procesului de privatizare pentru că domnul preşedinte Traian Băsescu nu va accepta să încalce legea. Singurii care poate decide asupra acestui contract sunt ministrul interimar al Transporturilor, domnul Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, şi Guvernul Victor Ponta. Altfel, recomandabil, în numele consecvenţei, ca domnul prim-ministru Victor Ponta să-şi asume răspunderea privatizării pentru care, în data de 20 iunie, îl felicita atât de călduros pe domnul ministru Relu Fenechiu. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, speră ca domnul prim-ministru Victor Ponta să nu genereze un nou episod tip «Oltchim» cu ocazia privatizării CFR Marfă", mai susţine Oprea.

Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat premierul Victor Ponta.

 El a insistat că acest contract va fi semnat doar după avizul CSAT şi când jurnaliştii au atenţionat că, potrivit caietului de sarcini, docuemntul ar trebui semnat după cinci zile de la aprobarea Guvernului.

Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de miercuri.

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22