Pe aceeași temă
"Suntem înaintea congresului, şi congresul ăsta să clarifice lucrurile în partid, nu să le încurce sau să le lase aşa cum sunt - să băltească. Primul punct e care îl introduc acum în ordinea de zi este legat de propunerea pe care o fac ca la congres să denunţăm fuziunea cu UNPR-ul. Acest lucru are mai multe motive. În primul rând cei cu care am vrut să facem fuziunea pur şi simplu au sabotat o decizie în instanţă printr-un număr enorm de cereri de intervenţie. La fiecare termen mai voiau cereri de intervenţie, deşi au votat în unanimitate fuziunea" a spus Băsescu, citat de Agerpres, cu privire la efectele contestației depuse în instanță în noiembrie 2016 de mai mulți foști membri ai UNPR.
"În al doilea rând avem mulţi consilieri care n-au nicio treabă cu politica PMP-ului, ca să nu spun că avem şi parlamentari care stau aşa să vadă ei cum basculează la fel cum au şi venit la noi, în preajma alegerilor. Ca atare această fuziune începe să devină toxică pentru partid, şi eu o să vă propun să o ducem al congres, în vederea denunţării fuziunii", a declarat Băsescu.
"Nu mai spunem că situaţia contabilă a UNPR-ului este groaznică şi dacă s-ar realiza fuziunea, dincolo de pretenţiile pe care le avem toată ziua de la diverşi domni care n-au inteles să se integreze în partid, mai preluăm şi nişte datorii uriaşe. Avem şi câţiva care, Dumnezeu să mă ierte, trebuie să-și caute de drum, mai ales că unora le-am dat şi preşedinţii de organizaţii conform algoritmului şi-au făcut organizaţiile pulbere sau n-au făcut nimic - una din două". a adăugat liderul PMP.
Băsescu a dorit să le mulţumească consilierilor şi parlamentarilor care s-au integrat în PMP, "unii fiind chiar admirabili".
Fostul presedinte Traian Basescu anunta, pe 13 iulie 2016, fuziunea PMP cu UNPR, în urma căreia progresiștii aveau să primească funcții de conducere la nivel cenral iar șeful UNPR, Valeriu Steriu, va fi președinte executiv alături de Eugen Tomac.
In luna octombrie 2016, fostul senator UNPR Marian Vasiliev a depus la Curtea de Apel o contestatie privind fuziunea dintre PMP si UNPR. Ulterior, pe data de 2 noiembrie 2016, peste 400 de membri din UMPR au decis contestarea fuziunii dintre cele doua partide, amintește ziare.com.