Băsescu confirmă o tentativă de asasinat asupra sa şi de răpire a uneia dintre fiice

E.b. | 05.09.2016

Traian Băsescu a confirmat, duminică, la România TV, informaţiile prezentate în 2005 de către fostul şef SRI Radu Timofte, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind tentative de asasinare venite din partea unor "grupări mafiote" şi că a existat chiar şi o intenţie de răpire a uneia din fiicele sale de către un interlop.

Pe aceeași temă

 

  

Traian Băsescu a fost întrebat despre declaraţiile fostului şef al SRI, Radu Timofte, făcute în 2005, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind grupări mafiote care ar fi dorit asasinarea preşedintelui la acea vreme.

 

"A fost un risc permanent, care nu era treaba preşedintelui. Instituţiile îşi adunau informaţiile şi era treaba lor să mă protejeze. (...) Asta mi-a spus şeful SRI, iar asta e o declaraţie publică. Am avut asemenea informaţii în diverse etape are mandatului meu", a confirmat Băsescu la RTV, conform News.ro.

 

Întrebat cine ar fi vrut să îl asasineze, Băsescu a spus că răspunsul se află în declaraţia lui Radu Timofte privind diverse "grupări de tip mafiot".

 

Fostul preşedinte a spus ironic că ameninţările erau suficient de dese "cât să trăiască relaxat".

 

"Niciodată nu m-a interesat ce fac (structurile de securitate -n.r.) din punct de vedere al securităţii mele. (...) Dacă te iei după mintea SPP, ar trebui să stai doar în zone oficiale, ar trebui să ieşi doar când nu e nimeni pe stradă, să nu te duci într-un restaurant", a adăugat Băsescu.

 

Întrebat despre cum privea familia sa aceste ameninţări, Băsescu a afirmat că au existat chiar informaţii cu privire la una din fiicele sale, pe care a informat-o, însă a lăsat instituţiile statului să îşi facă datoria.

 

"Au fost momente în care le-am prevenit. Au fost nişte situaţii aflate dintr-o închisoare, în care un super-vestit interlop îşi propusese să organizeze o răpire a uneia din fete. Informaţia a ajuns la mine, am atenţionat-o, dar şi structurile de securitate şi-au lăsat măsuri. Erau informaţii culese din puşcării, către sfârşitul primului mandat", a spus gpstul preşedinte.

 

În 2005, directorul SRI de la acea vreme, Radu Timofte, afirma, la Realitatea TV, că există informaţii privind dorinţa unor grupări de a organiza asasinate la adresa unor politicieni din România, inclusiv la adresa preşedintelui.

 

"Avem informaţii secvenţiale, din partea unor oameni ai lumii interlope, în legatură cu structuri mafiote, structuri implicate în acte de corupţie, dispuse să angajeze diferite alte persoane din afara teritoriului României, pentru a veni în România să comită atentate", spunea Timofte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22