Pe aceeași temă
Băsecsu suţine că ministrul Justiţiei este ”un analfabet instituţional” pentru că ar confunda persoanele cu instituţiile.
”Prună să ştii şi tu, Kovesi nu este = DNA. Ca orice analfabet instituţional cu rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului, şi ministrul Prună confundă persoanele cu instituţiile. Şi atunci nu rămâne decât un lucru simplu: Prună o susţine pe Kovesi, iar eu susţin DNA-ul ca instituţie”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.
”Fiecare are abordarea la care îl duce mintea. Dragă Prună, trebuie să înţelegi încă ceva: mai devreme sau mai târziu Kovesi va pleca. DNA-ul va rămâne”, a conchis Băsescupe pagina sa de Facebook.
Însă e greu de înţeles ce a vrut să transmită Băsescu atunci când a scris "rădăcini educaţionale consolidate în anii comunismului", de vreme ce Raluca Prună avea 20 de ani în 1989.
Ministrul Justiţiei a spus, într-un interviu că recentele atacuri ale fostului preşedinte Traian Băsescu asupra şefei DNA Laura Kovesi sunt de neînţeles din moment ce tot el a numit-o la şefia parchetului anticorupţie şi că ia acest lucru ca pe o "întunecare temporară a raţiunii, care se justifică numai prin implicarea, efectivă sau potenţială, în fapte penale", conform News.ro.
Despre acuzaţiile lui Traian Băsescu la adresa şefei DNA, Prună a spus că acesta îşi demolează toate realizările din timpul mandatelor.
"Este regretabil pentru mine să văd un preşedinte care a setat agenda anticorupţie, lucru adevărat, cel puţin în primul său mandat, să-l văd acum că, din motive pe care nu le înţeleg, demolează toate premisele acestui mandat”, a completat Raluca Prună.
”Pentru mine este într-un fel surprinzător, într-un fel deloc, să văd că politicieni care au ocupat funcţii înalte în statul român, care au fost în poziţia de a face chiar propuneri şi chiar numiri la vârful magistraturii, vin acum şi îi contestă pe cei pe care i-a propus sau i-au numit. Şi atunci iau acest lucru ca pe o întunecare temporară a raţiunii, care se justifică numai prin implicarea în dosarele penale. Implicare efectivă sau, nu ştiu, potenţială. E păcat că lucrurile se întâmplă aşa şi eu sper ca magistraţii care sunt atacaţi să nu se lase impresionaţi de acest lucru. Am văzut în ultimele luni la o intensificare a atacurilor la doamna Kovesi, ca să spun cu nume şi prenume, şi cred că acest lucru se explică numai prin faptul că DNA merge acum cu motoarele complet turate”, a mai spus ministrul Justiţiei.