Bugetarii de lux ai lui Shhaideh de la Programul de Dezvoltare, sursă de tensiuni

Dora Vulcan | 29.08.2017

Mai multe ministere refuza sa avizeze pozitiv proiectul lui Shhaideh prin care ministrul Dezvoltării îi recompensează cu măriri salariale de 75% pe cei care împart banii pentru proiectele locale ale primăriilor prin controversatul Program Național de Dezvoltare.

Pe aceeași temă

 

 

Ministerele refuză să-și dea avizul pe proiectul prin care Shhaideh își recompensează cu măriri exorbitante ale salariului supușii care administrează robinetul cu bani al guvernului pentru autoritățile locale - numim aici dubiosul Program Național de Dezvoltare, sursă de negociere, de supunere și de dresare a aleșilor locali. Pentru asta, Shhaideh a avut nevoie de o derogare de la Legea salarizării unitare, adică unitar dar mai egal ca alții. Potrivit ordonanței sale, la care celelalte ministere nu achiesează, se va naște o nouă categorie de bugetari de lux, cu salarii similare celor care gestionează fondurile europene. Majorările salariale nu mai aşteaptă anul 2018, așa cum au fost trimiși la plimbare angajaţii din Educaţie şi Sănătate, ci intră în vigoare chiar din acest an. Shhaideh vrea să le mărească cu aproape 6.250 lei salariile celor circa 100 de angajați ai Programului Național de Dezvoltare, o structură dubioasă care administrează banii dați autoritățior locale după gustul și culoarea acolitei lui Dragnea.

 

 

Ministerele care refuza avizarea se tem ca aparitia acestei categorii de super-bugetari ar duce la o reactie in lant, potrivit unor surse guvernamentale, citate de Hotnews.ro. 

 

 

Amintim ca Ministerul Dezvoltării Regionale a initiat saptamana trecuta un proiect de Ordonanta care prevede ca salariatii de la Programul Național de Dezvoltare ar urma să beneficieze de o majorare a salariului de bază de 75%.  Circa 100 de bugetari ar urma să primească salarii mărite cu 6.250 lei lunar

 

 

 Vicepremierul Sevil Shhaideh a solicitat o derogare de la recent intrata în vigoare Lege a salarizării unitare, potrivit unui proiect de ordonanță. Se va naște, astfel, o nouă categorie de bugetari de lux, cu salarii similare celor care gestionează fondurile europene. Majorările salariale nu mai aşteaptă anul 2018, cum au fost păsuiţi angajaţii din Educaţie şi Sănătate, ci intră în vigoare din acest an. În Nota de fundamentare întocmită la proiectul de ordonanță, majorarea cu 75% a salariilor este justificată prin „volumul mare de activitate” al angajaților care se ocupă de PNDL. Inițiatorii msi susțin că, prin acordarea majorării de 75%, s-ar asigura „un tratament egal și nediscriminatoriu” pentru angajații care gestionează PNDL comparativ cu cei care se ocupă de fondurilor europene.

 

Suma necesară pentru acoperirea majorării salariale este de aproximativ 2.000.000 lei în anul 2017, respectiv de aproximativ 7.500.000 lei anual începând cu anul 2018.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22