Bugetul Camerei pe 2014 va fi cu 13% MAI MARE faţă de anul 2013

D.g. | 19.11.2013

Pe aceeași temă

Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2014 este de 235 de milioane de lei, adică cu 13% mai mare faţă de 2013, a declarat marţi secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, după şedinţa Biroului Permanent al acestui for legislativ, relateaza Mediafax.

El a precizat că proiectul bugetului Camerei va fi dezbătut în prima parte a zilei de marţi în Comisia de buget şi votat apoi de către plenul Camerei, dacă această comisie va întocmi un raport până la ora votului.

"Suma bugetului este de 235 de milioane. Dacă ar fi să facem o comparaţie, e o creştere cu 13% faţă de anul trecut, în condiţiile în care numărul de parlamentari a crescut de la 334 la 412. Ca să facem o comparaţie, în 2008 bugetul a fost de 270 de milioane, în 2010 a fost de 291 de milioane, din 2010 a început trendul descendent. Anul acesta este de 235 de milioane, cu 13% mai mult faţă de 2013, însă mult mai mic faţă de ceilalţi ani anteriori", a explicat Mircovici.

El a făcut o comparaţie şi cu bugetele parlamentelor din ţările europene.

"Vizavi de bugetul general al României, bugetul Parlamentului este de 0,03% din bugetul naţional, în condiţiile în care media europeană este de 0,05%, deci suntem la aproximativ jumătate din media europeană cu cheltuielile", a adăugat Mircovici.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce va avea în 2014 un buget de 222 de milioane de lei, el arătând că suma este similară celei din 2013 şi că, în aceste condiţii, se menţin tăierile şi restricţiile, bugetul fiind unul de criză.

SURSA: Mediafax

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22