Bugetul de stat pe 2012, adoptat de Parlament

Fara Autor | 15.12.2011

  Parlamentul a adoptat, joi, proiectul bugetului de stat pe anul 2012 cu 239 de voturi "pentru" şi 168 de voturi "împotriva". Astfel, România se înscrie pe traiectoria de a ajunge la un deficit structural de 0,5%, a declarat premierul Emil Boc.  

Pe aceeași temă

 

Parlamentul a adoptat, joi, proiectul bugetului de stat pe anul 2012 cu 239 de voturi "pentru" şi 168 de voturi "împotriva". Astfel, România se înscrie pe traiectoria de a ajunge la un deficit structural de 0,5%, a declarat premierul Emil Boc.
 
Proiectul de buget a fost votat prin ridicare de mâni. La vot au participat şi reprezentanţii opoziţiei, care au boicotat şedinţa plenului pentru asumarea răspunderii Guvernului.
 
 
Schimb de replici dure între Boc şi Tăriceanu
 
După vot, premierul Emil Boc a declarat că se va putea ajunge, astfel, la un deficit structural de 0,5% şi l-a apostrofat pe fostul prim-ministru PNL, Călin Popescu Tăriceanu, pentru că România se află la acelaşi stadiu în care se găsea şi în 2010.
 
"Azi ne înscriem pe traiectoria de a ajunge la un deficit structural de 0,5%. El aduce cheltuieli suplimentare pentru investiţii. Ce bine era dacă, în 2008, s-ar fi păstrat la 39 de miliarde", a declarat premierul Emil Boc, citat de ziare.com. 
 
"Către domnul Tăriceanu: datele pe care le-am folosit sunt din raportul Consiliului Fiscal pe 2010. În 2008, deficitul structural atingea 8,5% din PIB. Şi acest raport îl contestaţi, domnule fost prim-ministru?", a spus Boc. 
 
"Unde credeţi că s-au dus banii? În pomeni electorale şi programe sociale. Au cheltuit 45 de miliarde. Este dovada iresponsabilităţii politice. Deficitul structural de majoreaza cand propui cheltuieli permanente cu salarii si pensii, cand nu ai venituri permanente. Asta a facut guvernul Tariceanu. Acolo s-a propus acel dezechilibru fiscal!", a acuzat Boc. 
 
Potrivit premierului, votul rapid asupra bugetului pe 2012 demonstreaza că "în România, politica se schimbă".
 
"Am trimis în istorie populismul şi demagogia. Aţi văzut cu câtă supărare opoziţia spune de ce nu am acceptat pomenile electorale. În România şi în Europa, azi, nimeni nu mai finanţează pomenile electorale", a precizat Boc. 
 
Călin Popescu Tăriceanu s-a apărat spunând că, în 2008, deficitul structural nu putea fi mai mare decât deficitul total, care s-a ridicat la 5 procente, fiind unul conjunctural, cauzat de plăţile pentru Fondul Proprietatea. 
 
"România nu dovedeşte ca are capacitatea ca toate fondurile alocate din buget sa fie investite. E un minus, într-adevăr, însă, în 2008, investitiile străine au totalizat 10 miliarde de euro, iar, anul acesta, ele reprezinta a 10-a parte, iar la anul viitor va scadea sub un miliard. Cat despre pomana politica, este ultimul lucru pe care ar trebui sa-l pronuntati ca sa se mai uite cineva la dumneavoastra, dupa ce in 2009 ati venit si ati strigat ca vreti sa creasca cu 50% salariile profesorilor si acum veniti si vorbiti de populism?", a comentat, suparat, fostul premier.
 
"Cred că se demonstrează că, în mod evident, acest buget merge într-o direcţie greşită şi ne-am fi dorit altceva, de aceea noi am votat împotriva", a subliniat Tariceanu.
 
Discutiile pe buget au durat trei zile. Miercuri, cele doua camere reunite au votat, în doar zece minute, bugetele a nu mai puţin de 11 institutii, inclusiv a Ministerului Sanatatii, a Ministerului Economiei, a SIR, SIE si ANI, Opozitia nesustinand nici un amendament. 
 
Punctele cheie ale bugetului pentru 2012, dupa cum a fost prezentat de premierul Emil Boc, includ
  • menţinerea cotei unice de impozitare la 16%,
  • investiţii de 38,1 miliarde de lei
  • menţinerea garantiilor oferite de stat pentru agricultura sau intreprinderi mici si mijlocii. 
De asemenea, potrivit proiectului de buget propus de guvern, se vor continua programele "Prima Casa", "Rabla" si "Casa Verde". 
 
Anul viitor, guvernul se bazează şi pe absorbţia a 6 miliarde de euro din fondurile europene, iar bugetul e construit pe un deficit bugetar de 1,9% şi o creştere economică de 2,1 procente din PIB.
 
Mai mult, bugetul de stat ar trebuie să fie "suplimentat" din banii obţinuţi din vânzarea pachetelor minoritare la câteva companii de stat, printre care se numără Transelectrica, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz. 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22