Pe aceeași temă
Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 2,4% din PIB, la finele lunii octombrie, în scădere cu 0,1 procente faţă de rezultatul constatat la sfârşitul lunii septembrie. În primele zece luni ale anului, deficitul a fost, în termeni nominali, de 13,3 miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Pentru acest an este prevăzută o ţintă de deficit bugetar de 24 miliarde de lei, respectiv 4,4% din PIB.
Deficitul bugetar de 2,4% din PIB, în valoare de 13,3 miliarde de lei, a fost consemnat după ce în perioada ianuarie-septembrie s-a înregistrat un deficit de 2,5% din PIB, conform datelor preluate de România liberă.
Veniturile bugetului general consolidat au însumat 148,7 miliarde lei, cu 8,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la colectarea TVA, unde încasările au fost mai mari cu 21,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
La accize s-a înregistrat o creştere a încasărilor cu 12,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, iar din contribuţiile de asigurări sociale s-au colectat cu 9,2% mai mult.
Impozitul pe profit încasat în luna octombrie este aferent rezultatelor financiare din trimestrul trei şi a fost cu 11,2% mai mare faţă de cel din trimestrul anterior. Încasările totale în primele 10 luni au fost mai mari cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană au crescut cu 46,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile bugetului general consolidat au însumat 161,96 miliarde lei, în creştere cu 0,9% faţă de perioada similară a anului precedent, în principal ca urmare a creşterii cheltuielilor pentru proiecte cu finanţare europeană, dar în termeni reali, ca procent în PIB, s-au redus cu 1,7 puncte procentuale.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 4,4% din cauza plăţilor pentru servicii medicale şi medicamente. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la bugetele locale (16,1%) ca urmare a preluării spitalelor de către administraţiile locale.
Pe de altă parte cheltuielile de personal au scăzut cu 12,8%, subvenţiile cu 13,4% şi cele cu asistenţă socială cu 1,1%.
Plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri UE au crescut cu 67% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile cu dobânzile s-au majorat cu 24,3%, reprezentând 79,4% din programul anual.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost pe primele zece luni în sumă de 26,3 miliarde lei, faţă de 22,5 miliarde lei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent.