Bugetul Justitiei: Comisiile au aprobat toate alocarile pentru parchete, ANI, ICCJ SI CSM

Iulian Popescu | 13.12.2015

Parlamentarii din comisiile de buget au aprobat sumele prevăzute pentru Ministerul Justiției și instituțiile din domeniu cu foarte puține amendamente.

SHARE 0

Pe aceeași temă

 

Curtea Constituțională va avea pentru anul viitor un buget de 20 de milioane de lei, votat în unanimitate și fără amendamente.

 

ANI – a primit 34,4 milioane de lei, ceea ce însemană cu aproape 4% mai puţinpe anul în curs.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție – buget de 93,1 milioane de lei, cu 1,79% mai mare decât anul acesta.

Cheltuielile de personal prevăzute în proiect sunt mai mici, cu 2%, pentru că s-au plătit deja toate titlurile executorii din procesele de acum câșiva ani.

 

Ministerul Public este una dintre puținele instituții din domeniu unde au loc scăderi – totalul prevăzut pentru 2016 este de 935,4 milioane de lei, față de 1,04 miliarde lei în 2015.

 

Alocarea totală pentru DNA crește cu 3,4% (4,35 milioane lei), până la  132,24 milioane lei.

 

Cheltuielile de personal urcă la 110,81 milioane lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 3,52 milioane lei, comparativ cu 2015.

 

CSM - 110,509 milioane lei, față de 113,997 milioane lei în 2015, cu o sumă mai mare alocată cheltuileilor de personal.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22