BULGARIA: Boiko BORISOV (centru-dreapta) revine la putere in urma ALEGERILOR dupa ce a fost indepartat de la putere prin manifestatii acum 18 luni

P.c. | 06.10.2014

Pe aceeași temă

Fostul premier Boiko Borisov, alaturi de partidul sau de centru-dreapta GERB, a castigat alegerile legislative anticipate care au avut loc duminica in Bulgaria. GERB nu a obtinut insa majoritatea in Parlament. Borisov a vorbit, recent, despre "lunile incredibil de dure care ne asteapta" si a avertizat ca, in cazul in care luni, pe 6 octombrie, tara nu va avea un guvern stabil, "criza greceasca nu va fi nimic in comparatie cu ceea ce asteapta Bulgaria", relateaza Hotnews.

 

GERB castiga alegerile la un an si jumatate de la protestele de strada care au dus la demisia Guvernului de centru-dreapta condus de Borisov. GERB a obtinut in jur de 33% din voturi (85 de locuri in Parlament), fiind urmat de Partidul Socialist Bulgar (BSP) cu circa 15% din voturi si de Miscarea pentru Drepturi si Libertati (formatiune a minoritatii turce) cu aproximativ 13% din voturi. In total, 8 partide politice ar urma sa fie reprezentate in viitorul Parlament al Turciei.
 

Sondajele dinaintea scrutinului de duminica dadeau ca sigura revenirea partidului GERB cu 34% din voturi, urmat de socialisti si MDL.
 

Potrivit unei analize AFP, Borisov obtine o victorie in alegerile parlamentare de duminica, intr-o tara care se confrunta cu dificultati importante, la aproximativ 18 luni dupa ce a fost indepartat de la putere prin manifestatii de strada.

 

In lipsa majoritatii, Borisov poate guverna doar in alianta cu partide mici


Majoritatea absoluta este de 121 de mandate, iar Borisov va putea guverna doar intr-o alianta dificila cu partide mici de dreapta. Joia trecuta, el declara ca ar putea sa renunte la formarea unui guvern, daca nu obtine cel putin 110 mandate de deputati la scrutinul de duminica.

Nimic pare ca nu s-a schimbat in cea mai saraca tara din Uniunea Europeana, care cumuleaza mai multe crize - o economie care stagneaza, saracia si coruptia - si este afectata de o profunda instabilitate politica, noteaza AFP.

Bulgaria are o previziune de crestere de 1,5%, in urma fata de media din Europa de Est, investitiile straine au scazut accentuat, in timp ce emigrarea in masa a tinerilor cu studii superioare continua.

Salariul mediu este de 400 de euro, iar o gospodarie din cinci traieste sub pragul saraciei. Potrivit unui studiu recent, 69% dintre bulgari considera "insuportabila" situatia in care se afla natiunea lor.

 

CITITI SI: CE ar putea monitoriza separat Bulgaria de România in privinta aderarii la spaţiul Schengen şi a problemele legate de MCV - Ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov

 

Borisov, fost pompier si garda de corp, indepartat de la putere prin manifestatii acum 18 luni


Borisov, in varsta de 55 de ani, un fost pompier si garda de corp, i-a guvernat deja pe cei 7,4 milioane de bulgari din 2009 si pana in 2013, impreuna cu partidul sau de centru-dreapta GERB. Popularitatea sa, care are la baza imaginea unui om energic, s-a disipat rapid, dupa care manifestatii masive impotriva saraciei si coruptiei l-au obligat sa demisioneze in februarie 2013.

Echipa "tehnocratului" Plamen Oresarski, instalata doua luni mai tarziu, sustinuta de catre socialisti si partidul minoritatii turce MDL, a fost blocata inca de la preluarea puterii de noi manifestatii. Ea s-a prabusit in aceasta vara.

"In absenta unei alternative atragatoare, alegatorii vor vota (duminica) pentru raul cel mai mic", considera Vasil Tonscev, directorul Institutului Sova Harris.

Boiko Borisov revine in prim-planul scenei politice, in contextul in care reforme nepopulare in domeniile Sanatatii, Educatiei si pensiilor par de neocolit. Iar o serie de provocari il asteapta inainte de aceasta etapa.

 

Bulgaria - inca "cinci pana la sapte ani" de instabilitate politica


Criza ucraineana ameninta alimentarea cu gaze naturale rusesti in aceasta iarna, in timp ce tara nu are alternative pentru incalzire si mentinerea in functiune a unor intreprinderi. UE a suspendat fonduri europene in valoare de sute de milioane de euro din cauza unor nereguli in anchizitii publice. CCB, a patra banca din tara, este aproape in faliment, iar clientii acesteia nu au putut sa-si retraga banii incepand din iunie incoace. De aseemnea, Bulgaria este depasita de afluxul de refugiati sirieni dinspre Turcia.

Oricare ar fi rezultatul scrutinului, politologul Antoni Galabov se teme ca Bulgaria ar putea sa aiba parte de inca "cinci pana la sapte ani" de instabilitate politica.

Parerea sa este impartasita la scara larga. Potrivit Institutului Alpha Research, sase bulgari din zece nu cred ca viata lor va fi mai buna dupa scrutin. Intre ei, manifestantii din 2013 constata ca mobilizarea lor nu a degajat o alternativa.

Stefan, unul dintre studentii care au iesit in strada timp de sase luni, depune eforturi sa vada lucrurile intr-o lumina pozitiva. "Manifestatiile au determinat oamenii sa se trezeasca si sa se uneasca impotriva oligarhiei", spune el.

"Fiecare dintre cei care ajung la putere vor fi supusi de-acum controlului societatii civile", vrea sa creada Ekaterina Damianova, o profesoara universitara. "Daca viitorul Guvern nu-si tine promisiunile, eu voi iesi sa protestez din nou", promite ea.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22