Burnei recunoaşte că a luat bani de părinţii copiilor operaţi, dar nu mai ştie de câte ori

E.b. | 14.12.2016

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie din Capitală, a recunoscut, în faţa judecătorilor că a primit mită de la părinţii copiilor operaţi.

Pe aceeași temă

 

 

Şeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului Marie Curie din Capitală, profesorul Gheorghe Burnei a recunoscut în faţa instanţei care a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu că a primit mită de la părinţii unora dintre copiii pe care i-a operat, conform adevarul.ro.

 

 

Procurorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul şi la locuinţele doctorului peste 13.000 de lei, 5.000 de euro şi 750 de dolari. Mai mult, anchetatorii şi-au bazat acuzaţiile pe înregistrări video în care se vede cum părinţii îi dau bani chirurgului. În imaginile surpinse de procurori se vede cum Gheorghe Burnei, a luat numai într-o lună de 15 ori mită.

 

 

Întrebat însă de instanţă dacă ştie de câte ori a primit bani de la părinţi, doctorul a spus că nu-şi aminteşte, lăsând de înţeles că este o obişnuinţă fiind recunoscut ca unul dintre cei mai buni chirurgi ortopezi. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis plasarea profesorului în arest la domiciliu.

 

Un alt motv a fost acela că „prin activitatea sa, Gheorghe Burnei prezintă un pericol concret pentru starea de sănătate sau chiar pentru viaţa pacienţilor săi minori”. Mai exact, procurorii Parchetului Capitalei care instrumentează acest caz susţin că medicul ortoped ar fi făcut experimente pe micii pacienţi fără ca părinţii să ştie acest lucru. Zeci de astfel de cazuri sunt cercetate acum de anchetatori, conform adevarul.ro.

 

*********

 

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, suspectat de luare de mită şi experimente neautorizate pe copii, ar fi cerut sume cuprinse între 1.000 de lei şi 1.000 de euro pentru o operaţie, au declarat, conform News.ro

 

Pe numele lui Gheorghe Burnei au fost deschise două dosare distincte, intrumentate însă de acelaşi procuror, au precizat sursele citate.

 

Unul dintre dosare a fost deschis în urmă cu aproximativ două luni, pentru luare de mită, după ce părinţii unuia dintre copiii operaţi de medic au făcut un denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie. Anchetatorii l-au supravegheat pe medic şi au constatat că el cerea sume cuprinse între 1.000 de lei şi 1.000 de euro, pentru o operaţie, au mai arătat sursele.

 

Al doilea dosar al lui Burnei este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi vizează acuzaţii de vătămare corporală gravă şi tentativă de omor, potrivit surselor citate.

 

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost ridicat, sâmbătă, 10 decembrie, de poliţişti şi dus la Spitalul Marie Curie, pentru a asista la una dintre cele cinci percheziţii care au loc în acest caz. O altă percheziţie a avut loc acasă la medic.

 

În urma experimentelor făcute de medic, mai mulţi copii ar fi avut de suferit.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22