Pe aceeași temă
Biroul Politic Național comasat PNL-PDL a decis, luni, desemnarea democrat-liberalului Cătălin Predoiu candidat pentru funcția de premier al Alianței Creștin Liberale, a declarat președintele PDL Vasile Blaga, la finalul reuniunii.
"Așa cum am hotărât, inclusiv prin protocolul de fuziune, (...) l-am desemnat pe domnul Cătălin Predoiu ca și prim-ministru desemnat al alianței noastre, al partidului nostru. Am convingerea că vom putea construi alături de dânsul, de dumneavoastră, de noi toți ceilalți cel mai puternic partid de centru-dreapta din România. Așa cum spuneam, nu atât ca o contrapondere la PSD, și asta este important, ci pentru a fi vehiculul în stare, în sfârșit, să promoveze valorile noastre", a declarat Vasile Blaga, citat de Agerpres.