CA al TVR s-a razgandit: Solicita CNA "conservarea" licentei TVR Cultural

Fara Autor | 15.12.2012

Pe aceeași temă

Consiliul de Administratie al TVR a decis, joi, sa solicite CNA "conservarea licentei TVR Cultural", chiar daca in august aprobase desfiintarea postului respectiv si preluarea misiunii sale de catre TVR 2, scrie ziare.com.

Decizia de joi a fost luata cu 12 voturi "pentru" si o "abtinere", care potrivit unor surse, i-a apartinut lui Claudiu Saftoiu, presedintele-director general al SRTv.

"Tinand cont de faptul ca televiziunea publica nu a reusit sa inlature cauzele care au condus la intreruperea serviciului de programe al canalului TVR Cultural, am informat prin adresa transmisa catre CNA ca misiunea TVR Cultural va fi preluata de viitorul canal TVR 2 Cultural. Aceasta informare a fost facuta inaintea expirarii celor 90 de zile pentru care TVR a solicitat suspendarea TVR Cultural, in virtutea bunelor relatii dintre autoritatea de reglementare a audiovizualului si televiziunea publica", au declarat, vineri, pentru Mediafax reprezentantii SRTv.

Pe de alta parte, Rasvan Popescu, presedintele CNA, a sustinut ca inca nu a vazut aceasta solicitare.

"Inca nu am vazut aceasta solicitare a TVR. Atunci cand o vom primi o vom analiza in sedinta de Consiliu, in limitele competentelor noastre legale, potrivit Legii audiovizualului", a spus el.

CNA a discutat, in sedinta de joi, despre licenta TVR Cultural si a decis sa transmita Comisiilor de Cultura ale Parlamentului o scrisoare prin care sa le informeze cu privire la situatia postului, a carui licenta expira sambata.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22