Pe aceeași temă
O analiză interesantă este publicată pe site-ul Știripesurse.ro, apropiat PSD-ului, dar care pare că se distanțează de liderul partidului Liviu Dragnea. Potrivit unor informații din lumea politică, Știripesurse.ro spune că „este iminentă plecarea din PSD a unui grup de aproximativ 9 senatori și până la 13 deputați și foarte posibil se va forța constituirea unui grup parlamentar distinct în ambele camere ale Parlamentului (vor fi însă foarte posibil probleme de legislație și se va ajunge destul de probabil la Curtea Constituțională)”.
Stilul de a conduce atât partidul cât și guvernul se pare că nu este pe placul multora. ”Ca să știți și voi din presă, că se spun tot felul de bazaconii, din PSD nu se pleacă din dragoste pentru Ponta, ci din ură față de Dragnea!”, arată sursa mai sus citată.
În continuare, Știripesurse.ro prezintă discuții care s-ar fi purtat la Clubul Diplomatic, cu ocazia sărbătorii zilei de naștere a fostului ministru al Culturii din Guvernul Tudose, Lucian Romașcanu. Iar concluzia este că pe tot parcursul evenimentului „s-a vorbit doar despre situația foarte nasoală din partid”.
Ar fi în discuție diverse variante, până la cea extremă, de demisii în masă care să-l izoleze pe Dragnea și baronii cei mai apropiați, și refacerea PSD-ului fără ei.
Însă grupul ”revoltaților” de la Senat a venit cu o idee inedită – plecarea spre Pro România, sub condiția candidaturii Ecaterinei Andronescu la alegerile prezidențiale din partea partidului lui Victor Ponta. Ideea ar putea prinde și nu ar trebui exclusă din moment ce fostul premier a anunțat clar că el nu va candida în 2019, iar senatorul PSD de București este unul din social-democrații cu cea mai mare. În aceste condiții, ar rupe destule simpatii de la PSD și ar prefigura un alt tip de personaj feminin la vârf – în contrast total cu actualul premier, care pară să nu întrerupă șirul gafelor monumentale relatate din belșug de presă.
Că lucrurile sunt destul de problematice în sânul social-democraților reiese și din blocajul media instituit împotriva posibililor contestatari ai liderului suprem. Surse din cadrul mass-media centrală relatează de liste și nume interzise, cele mai proeminente fiind Ecaterina Andronescu și Codrin Ștefănescu. S-a spus chiar și despre implicarea personală a liderului PSD, dar nu s-a putut confirma clar informația din surse independente.
Deși mulți sunt cu inima îndoită față de o eventuală plecare spre Pro România, ei nu ezită să vorbească deschis despre situația încordată din partid.
"Săracul Dobre (n.a. deputatul Mircea Dobre, fost ministru al Turismului, plecat deja la Pro România) a avut dreptate maximă – nu doar că suntem cenzurați drastic atunci când încercăm să depunem vreo inițiativă legislativă, dar s-a ajuns până acolo încât trebuie să îl informăm pe Neacșu (n.r. - secretarul general al PSD) și atunci când ne angajăm vreun consilier la cabinet", susține unul din senatorii participanți la întâlnirea de la Clubul Diplomaților.
Lui Liviu Dragnea i se reproșează și faptul că refuză sistematic o întâlnire cu cărțile pe masă în cadrul grupurilor parlamentare.
"Pur și simplu fuge de asta. Se organizează doar întâlniri seci de laudă la adresa tătucului și cum încercăm să spunem niște lucruri de bun-simţ ni se spune că e bine să ne ținem gura", a relatat un alt participant.
Potrivit informațiilor noastre, situația din PSD este una volatilă. Deși controlează încă puternic prin locotenenții săi partidul, slăbirea grupurilor parlamentare prin plecările spre Pro România și iminența unei condamnări (chiar și în primă instanță) în Dosarul angajărilor ilegale de la CJ Teleorman ar putea duce la probleme serioase în partid.
Plecarea spre Pro România a unui grup de peste 20 de parlamentari ar lăsa PSD-ul la mâna unui ALDE al cărui preşedinte tocmai a bifat un galop de sănătate prin achitarea răsunătoare dictată de magistrații instanței supreme.
La rândul lui, site-ul Comisarul.ro prezintă un scenariu extins al prăbușirii lui Dragnea, implicit a PSD-ului în varianta actuală. Conform acestui scenariu, indiferent dacă Dragnea își aranjează ploile la Înalta Curte și scapă de pușcărie, destrămarea PSD va continua. Siguranța pe care-o afișează acum Dragnea este doar o mască. În realitate, știe deja că mișcarea pornită de Ponta nu este una hazardată și fără sorți de izbândă. În spatele său stau forțe care-au decis să iasă din teacă, spune Comisarul.ro, citând surse neindentificate.
Astfel scenariului extins, urmează atacul asupra majorității deținute de PSD în Consiliile Județene. „Acum se negociază intens schimbarea majorităților în cel puțin 10 consilii județene. Lucru care ar putea conduce la eliminarea din fruntea acestora a președinților PSD. Este un amănunt nuclear pentru toate slugile care s-au grăbit deja să-l scuipe pe Ponta. Șefii de CJ sunt jupânii care decid viitoarele liste electorale”, spune Comisarul.ro.
Aliat de conjunctură, sau poate că nu doar atât, Tăriceanu i-ar da o mână de ajutor fostului salvator politic al său, Victor Ponta. ALDE asigură majoritatea necesară pentru ca PSD-ul să dețină președinții CJ în 14 județe. Ar fi o lovitură năucitoare pentru Dragnea, care automat și-ar pierde orice autoritate în partid și ar fi nevoit să se reîntoarcă în Teleorman. Dacă este un pact secret Ponta-Tăriceanu? Cel mai probabil că așa ceva nu există, însă interesul comun este să scape cât mai repede Dragnea și gruparea lui.
Evenimente de urmărit săptămâna viitoare:
- sentința ÎCCJ în Dosarul angajărilor ilegale de la Consiliul Județean Teleorman
- decizia Curții Constituționale în conflictul dintre președinte și Guvern în problema revocării procurorului-șef al DNA
- deciziile CCR privind legile justiției contestate de președintele Klaus Iohannis
- evoluția plângerii lui Ludovic Orban impotriva Vioricăi Dăncilă și Liviu Dragnea în privința Memorandumului privind mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.