Pe aceeași temă
Salarii compensatorii de ordinul sutelor de mii de euro pentru conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Culmea, salariile se acordă dacă membrii conducerii sunt revocaţi pe caz de incompatibilitate. Asta prevede o hotărâre votată acum câteva zile de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, prin care se modifică şi se completează Regulamentul Intern al instituţiei, informeaza realitatea.net.
Cei nouă membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi-au luat măsuri de precauţie şi au decis, prin hotărârea numărul 73, din 18 decembrie, să-şi acorde compensaţii în caz de revocare din funcţie.
"La data încetării mandatului de membru al Consiliului ASF, ca urmare a revocării, conform prevederilor art 10 din OUG 93/2012(...), membrii Consiliului ASF beneficiază de o compensaţie de încetare a mandatului, echivalentă cu valoarea remuneraţiilor lunare brute (...) şi cuvenite până la data expirării mandatului", se menţionează în Hotărârea 73 a conducerii ASF.
Cei nouă membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară au fost numiţi în luna noiembrie şi au un mandat de cinci ani. Ei au, în medie, salarii lunare de 15.000 de euro.
Culmea ironiei, compensaţiile se acordă în cazul în care şefii ASF sunt demişi pe motiv de incompatibilitate. Mai exact, articolul 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 93/2012, la care se face referire în hotărârea ASF, face trimitere la articolul 9 din acelaşi document, care enumeră, practic, situaţiile de incompatibilitate.
Aflăm, astfel, că cei nouă membri ai Consiliului ASF nu trebuie să fie, printre altele, parlamentari, membri de partid, să nu facă parte din consilii de administraţie ale unor societăţi financiare, să nu deţină acţiuni, nici ei nici rudele până la gradul trei, la astfel de entităţi. Totodată, şefii ASF nu trebuie să fie rude cu preşedintele României, cu membrii Birourilor Permanente ale Camerelor Parlamentului şi nici cu miniştrii.
Hotărâtea este semnată de preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu. Acesta avea o cu totul altă viziune în luna aprilie a acestui an.
"Salarizarea va fi plafonată la nivelul salarizării Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale şi în plus faţă de aceasta nu există niciun fel de sporuri sau alte facilităţi", declara DAN RADU RUŞANU în primăvară.
Un calcul simplu arată că dacă oricare dintre cei nouă membri ai Consiliului ASF ar fi revocat luna viitoare, pentru incompatibilitate, ar incasa, în medie, câte 15.000 de euro pentru fiecare dintre cele 57 de luni rămase până la data expirării de drept a mandatului. Asta înseamnă peste 850.000 de euro.
Purtătorul de cuvânt al ASF, Radu Soviani, susţine că o asemenea hotărâre nu există.
"Este o informaţie falsă. Nu vorbim despre 15.000 de euro şi nu vorbim despre salarii compensatorii ca decizie luată de consiliul ASF. Am participat la şedinţa de consiliu din urmă cu câteva zile, mai precis din ziua de miercuri şi nu a fost luată nicio decizie legată de salarii compensatorii. Am în faţă hotărârea Consiliului nr 73 din 18 decembrie 2013 şi, la această hotărâre, varianta adoptată de către Consiliul ASF nu se spune nimic despre salariile compensatorii", a declarat Soviani, la DESCHIDE LUMEA.
Biroul de presă al ASF a dat publicităţii un comunicat:
1. Hotărârea 73 din 18.12.2013 a Consiliului ASF nu prevede plăți compensatorii pentru membrii Consiliului ASF în cazul revocării;
2. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a decis plăți compensatorii pentru membrii Consiliului ASF;
3. Orice variantă a Hotărârii ASF nr. 73/18.12.2013 care ar pretinde altceva decât ceea ce am precizat la punctele 1 și 2 este una nereală, distorsionată, denaturată, care este vehiculată în contextul evaluării personalului ASF. Repetăm, Hotărârea 73/18.12.2013 adoptată de Consiliul ASF nu prevede plăți compensatorii pentru membrii Consiliului revocați înainte de termen.
4. Conducerea ASF și-a exprimat dezacordul față de modul în care conducerile fostelor comisii de supraveghere comasate în ASF începând cu data de 28 aprilie 2013, înțelegeau să își acorde plăți compensatorii (câteodată chiar ca bonusuri de performanță după încheierea mandatului sau inclusiv în cazul în care ocupau o altă funcție în cazul comisiilor de supraveghere).
Din punctul de vedere al Autorității de Supraveghere Financiară orice plată compensatorie pentru o eventuală întrerupere a mandatului unui membru al Consiliului înainte de termenul de 5 ani trebuie să fie rezonabilă, sustenabilă, ancorată în realitățile economice, de bun simț, în concordanță cu practicile BNR și ale industriei autorizate, reglementate și supravegheate. În niciun caz revocarea unui membru al Consiliului ASF pe motive ‘’de incompatibilitate’’ nu se încadrează în situațiile enumerate mai sus.
Reamintim că în perioada următoare, personalul de conducere al Autorității de Supraveghere Financiară va fi supus unei evaluări profesionale. Rezultatul evaluării va avea ca efect fie confirmarea în anumite posturi de conducere, fie disponibilizarea. În cazul disponibilizărilor, personalul concediat va beneficia de cel mult 4 salarii lunare compensatorii, în conformitate cu Regulamentul Intern al Autorității de Supraveghere Financiară.
Sursa: realitatea.net.