Camelia Voiculescu și Sorin Alexandrescu, prezenți la DNA pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală

Fara Autor | 02.09.2013

Pe aceeași temă

Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au ajuns, luni dimineață, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Cei doi au venit pentru a studia probele pe care le au procurorii împotriva lor în dosarul de şantaj la adresa RCS-RDS.

Directorul Antenelor a fost şi săptămâna trecută la sediul DNA unde a studiat probele din dosar.

Camelia Voiculescu s-a prezentat luni dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție acţionarul majoritar al trustului Intact şi fata lui Dan Voiculescu, a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA pentru complicitate la infracţiunea de şantaj.

Anchetatorii susţin că ea ştia de şantajul pe care Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, îl făcea la adresa lui Ioan Bendei, director RCS&RDS.

Potrivit DNA, în perioada 16 aprilie - 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a amenințat pe Ioan Bendei, administrator la RCS-RDS, că va începe o campanie media compromițătoare împotriva acestuia, dacă nu semnează în numele companiei RCS-RDS un contract având ca obiect retransmisia și distributia prin satelit a programelor aparținând Antena TV Group.

Sorin Alexandrescu a fost în arest din 31 mai, când Judecătoria Sectorului 1 a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă, la cererea procurorilor anticorupție.

Pe 7 iunie, Alexandrescu a fost eliberat, iar măsura arestării preventive a fost înlocuită cu interdicția de a părăsi țara pentru 30 de zile.

sursa:b1.ro
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22