Pe aceeași temă
UDPATE - Plenul Camerei a votat miercuri impozitarea pensiilor speciale de peste 7.000 de lei cu 85%, fără nicio excepție, inclusiv ale magistraților, polițiștilor, militarilor, diplomaților. Pentru impozitarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este necesară, însă, întrunirea plenului reunit. La solicitarea Curții Supreme, judecătorii CCR au declarat neconstituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale.
Potrivit proiectului votat miercuri, pensiile speciale vor fi impozitate astfel:
cu 10% pentru cei care obțin între 2001 și 7000 de lei;
cu 85% pentru cei care au peste 7.001 lei.
Se va impozita doar suma de peste 2000 de lei și cea de peste 7000 de lei și doar pentru partea de sumă care nu reprezintă pensia bazată pe contributivitate.
***
Proiectul de lege privind impozitarea cu 85% a tuturor pensiilor speciale a primit raport favorabil în comisiile de specialitate. Urmează votul în plen.
„Toate pensiile speciale din România vor fi impozitate, iar cele care depășesc 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, urmare a unui amendament inițiat și susținut de PNL și PSD. În mod similar vom acționa și mâine în ceea ce privește pensiile speciale ale parlamentarilor, astfel încât să fie îndepărtatată orice inechitate socială între pensionari”, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman, într-un comunicat de presă.
Conform actului normativ, după modificarea din comisii, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.
USR acuză însă că proiectul modificat în comisii impozitează toate pensiile, nu doar pe cele speciale.
„După ce au votat contra impozitării pensiilor speciale, PSD azi dimineață a pus pe ordinea de zi un proiect de... impozitare a pensiilor speciale. Și au convocat fulger comisia pentru buget și finanțe. Vor să impoziteze cu 85% toate pensiile peste 7.000 de lei. Ați citit bine. Toate pensiile. Și pensiile contributive și pilonul 2 și 3. Toate pensiile să fie impozitate cu 85% peste 7.000 de lei”, a scris pe Facebook deputatul USR Claudiu Năsui.
După adoptare, proiectul merge la președintele Klaus Iohannis la promulgare.
„Propunerea de impozitare a fost luată prin consens de liderii de grup, iar modalitatea de legiferare respecta deciziile Curții Constituționale, care spun că pensiile speciale nu pot fi anulate, dar pot fi impozitate”, a mai spus Florin Roman, liderul deputaților PNL.
Ultima lege privind eliminarea pensiilor speciale a fost declarată neconstituțională de CCR, după o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Avocatului Poporului. În legea respectivă erau eliminate pensiile speciale cu excepția celor militare și ale magistraților.