Pe aceeași temă
Acestea sunt rezultatele sondajului IMAS realizat la comanda Europa FM pentru luna iulie. În același timp, Alianța USR-PLUS este luată în calcul pentru prima oară, fiind cotată la 17,2%.
PNL e creditat cu 33,4%, astfel încât liberalii mai cresc puțin, după ce, în luna mai, înregistrau cele mai puține opțiuni din acest an (32,6%).
PSD, în schimb, crește ceva mai mult, de la 21,9% în iunie la 23,4%.
Pentru prima dată, sondajul include Alianța USR Plus, nu cele două formațiuni separat, iar Alianța e creditată cu 17,2%. Luna trecută, USR avea 12,3% în sondaj, iar Plus – 5,8%.
Partidul lui Victor Ponta, Pro România, scade în această lună la 9,7% de la 11%.
UDMR revine peste pragul electoral, cotat la 5,6%, după ce luna trecută nu înregistra decât 3,4% din opțiunile de vot.
PMP coboară și mai mult sub pragul electoral: 3,9% în această lună, față de 4,7% în iunie.
ALDE scade la 3,4%, la mai puțin de jumătatea procentelor pe care le avea în urmă cu un an (7,3% în iulie 2019).
Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 10 – 29 iulie, pe un eșantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1%. Pentru realizarea acestui Barometru Europa FM s-a folosit metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Sistemul CATI reprezintă o metodă de colectare a datelor de sondaj pe baza unui chestionar standardizat aplicat prin telefon persoanelor selectate aleator prin procedura RDD (random digit dialing).