Campionatul European de Debate pentru liceeni, București 2025

Redactia | 03.02.2025

Peste 100 dintre cei mai buni vorbitori europeni vin în România la final de februarie pentru Campionatul European de Debate pentru liceeni, București 2025.

Pe aceeași temă

 Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) este mândră să anunțe găzduirea în premieră a celei mai importante competiții europene pentru liceeni, Campionatele Europene de Dezbateri pentru Elevi / European Schools Debating Championship (ESDC). Evenimentul este organizat în parteneriat cu IDEA (International Debate Education Association), forul internațional care patronează mișcarea de dezbateri la nivel mondial.

 

 Meciurile vor avea loc la Politehnica București între 28 feb-2 mai, iar 34 de echipe reprezentative vor veni la București și se vor întrece pentru titlul european din acest an. Primele două zile vor prilejui 102 meciuri, câte șase pentru fiecare echipă, iar duminică vor fi fazele eliminatorii si Finala, cu festivitatea de premiere aferentă. În după-amiaza zilei de 2 martie vom afla astfel cine primește trofeul și medaliile de campioni europeni, plus cine sunt primii 10 vorbitori ai competiției. Tot atunci vor fi premiați președinții care s-au succedat la conducerea mișcării de dezbateri din România din 1998, anul înființării ONG-ului. Meciurile se desfășoară în limba engleză, intrarea la intreaga competiție este deschisă, iar cei curioși de cum arată o dezbatere academică la nivel inalt, sunt invitați să vină și să urmărească cei mai buni vorbitori liceeni europeni în meciuri Cu dezbateri aprinse.

 

Mădălin Guruianu, președintele ARDOR transmite că “este o mare responsabilitate pentru ONG-ul nostru ca la aproape 30 de ani de existență să organizeze în premieră o competiție prestigioasă și reprezentativă la nivel european. Mulțumim frumos IDEA pentru încredere, echipei de organizare care se străduiește de aproape un an de zile pentru ca totul să fie pus la punct, conducerii Politehnicii București pentru deschidere și găzduire, plus actualilor și viitorilor parteneri, publici sau privați. Suntem convinși că împreună putem lăsa o impresie cât mai bună vizitatorilor și invit pe toți iubitorii de dezbateri de calitate, cu argumente si sens, să vină și să profite de un asemenea eveniment la care intrarea este liberă!”

 

Team Romania va alinia la start 3 echipe, cuprinzând cei 9 componenți actuali ai lotului național antrenat anul acesta de Laura Drăgoi si Robert Ciugolia, cei care vor mai participa la câteva competiții de pregătire, iar în vară cinci dintre ei vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de Dezbateri Academice pentru Liceeni din Panama.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22