Pe aceeași temă
„În urma verificărilot efectuate la depunerea listelor de susținători, conform procesului verbal încheiat în data de 20 septembrie 2019, a fost identificat un număr de 309.656 de semnături, din care 269.229 erau afectate de diferite lipsuri, după cum urmeaza: Copii xerox. De asemenea, s-a constatat că 846 de semnături, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, care înlătură prezumția simplă de validitate a acestora. În ceea ce privește condiția referitoare la numărul susținătorilor, în urma verificării listei de susținători, efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 270.075 de semnături din totalul de 309.656 reprezintă, în fapt, fotocopii sau conțin elemente de similitudine evidentă”, se arată în motivarea deciziei BEC.
Candidații la alegerile prezidențiale își pot depune la Biroul Electoral Central candidaturile până duminică, 22 septembrie, ora 24:00.
Până acum și-au depus candidaturile la BEC Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Theodor Paleologu, Kelemen Hunor, Mircea Diaconu.
Și Viorel Cataramă a vrut să se înscrie în cursa pentru președinția României, dar BEC a respins candidatura sa, după ce a anulat 94.000 de semnături din cele 230.000, pentru că prezentau elemente de similitudine evidente.
Klaus Iohannis a strâns 2,2 milioane de semnături, Viorica Dăncilă aproape 1,5 milioane, Dan Barna aproape 400.000, iar Theodor Paleologu 360.000 de semnături. Diaconu peste 400.000 din care 250.000 au fost strânse numai de Pro România, după cum a anunțat președintele formațiunii, Victor Ponta, lăsând să se înțeleagă că a fost un proces separat de cel al ALDE cu care a făcut alianță electorală de susținere a lui Diaconu, după ieșirea de la guvernare. Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că a strâns 266.000 de semnături.
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 10 noiembrie, iar al doilea tur în 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale pe parcursul a trei zile, între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur - între 22 şi 24 noiembrie.