Candidatura lui Popescu Piedone respinsa de Judecatoria sectorului 4

Dora Vulcan | 27.04.2016

Candidatura lui Popescu Piedone a fost respinsa din nou de Judecatoria sectorului 4.

Pe aceeași temă

 

 

 

Magistratii au admis mai multe contestatii depuse de rude ale victimelor incendiului de la Colectiv si de avocatul Gheorghe Piperea si au respins candidatura lui Piedone la functia de primar al sectorului 4. Decizia nu este insa definitiva si poate fi atacata cu apel in 24 de ore.

 

"Admite exceptia nulitatii cererii invocata din oficiu. Anuleaza contestatia formulata de petentul Marin Mario Cezar in contradictoriu cu intimatul Popescu Cristian Victor Piedone, ca nesemnata. Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de petentii Gheorghe Pipera, Iancu Eugen Catalin, Hogea George Narcis, Golu Adrian, Corcau Alexandru Constantin, ca neintemeiata. Admite contestatiile la legea electorala, conexate, formulate de petentii Eleonora Arjoca, Gheorghe Pipera, Iancu Eugen Catalin, Hogea George Narcis, Golu Adrian si Corcau Alexandru Constantin in contradictoriu cu intimatul Popescu Cristian Victor Piedone. Respinge candidatura intimatului Popescu Cristian Victor Piedone pentru functia de primar al sectorului 4 Bucuresti. Cu apel in termen de 24 de ore de la pronuntare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucuresti", se arata in decizia judecatorilor citata de Agerpres.

 

In sala de judecata, contestatarii au aratat ca Piedone a primit deja o decizie definitiva din partea Tribunalului Bucuresti prin care i s-a respins candidatura pentru un nou mandat.

 

De asemenea, ei au spus ca este curios faptul ca Piedone a strans semnaturile de sustinere intr-un timp atat de scurt, solicitand magistratilor sa verifice listele. In plus, avocata Eleonora Arjoca a precizat ca, in cazul alegerilor, candidaturile depuse pe mai multe liste sunt nule de drept, referindu-se la faptul ca Piedone a candidat mai intai ca independent, apoi din partea unui partid politic.

 

Contestatiile vin dupa ce Piedone si-a depus din nou candidatura, de data aceasta din partea Partidului Puterii Umaniste (PPU-SL) si nu ca independent, dupa ce primise o decizie nefavorabila in instanta.

 

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi-a depus sâmbătă candidatura pentru Primăria sectorului 4 cu 5.600 de semnături din partea Partidului Puterii Umaniste. Noile semnături au fost strânse după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti i-au respins candidatura, precizând că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru un număr de doar 2.550 de semnături din totalul de 5.076 pe care Piedone le-a prezentat.

 

 

Ulterior hotărârii, Cristian Popescu Piedone a anunţat, pe Facebook, că nu renunţă la candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4 şi va iniţia o nouă campanie de strângere de semnături, afirmând că există doar două variante. "Să mă omoare sau să mă lase să mă supun judecăţii la vot", a notat fostul edil pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

Astfel, după depunerea noii candidaturi, mai multe persoane, rude sau chiar victime ale tragediei din clubul Colectiv şi avocatul Gheorghe Piperea, au contestat din nou candidatura lui Piedone. Judecătoria Sectorului 4 a dezbătut plângerile miercuri dimineaţă, urmând ca la ora 18.00 să pronunţe o decizie. Hotărârea va putea fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

 

 

 

Biroul Electoral al Sectorului 4 a respins lista candidaţilor PPU-SL pentru Consiliul Local, deschisă de Cristian Popescu Piedone, pe motiv că acesta s-a înscris în partid după ce au fost strânse semnăturile necesare depunerii listei.

 

 

 

"Lista PPU(sl) a fost admisă în primă fază de biroul electoral al Sectorului 4 fără mine. Partidul a început să strângă semnături cu mult timp înainte, iar eu, fiind cap de listă, cum am ajuns acolo... O aberaţie. Am făcut contestaţie la Judecătoria Sectorului 4 şi în decursul zilei de mâine se va pronunţa. Nu este nicio problemă. Intrarea mea în partid a fost pe 20 aprilie, iar pe 21 am fost şi desemnat ca şi candidat. Rămâne la opţiunea partidului până în ultima zi pe cine pune pe liste la consilii", a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Popescu Piedone.

 

 

Biroul electoral a admis însă candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, din partea PPU-SL. Aceasta a fost însă contestată, din nou, la instanţa, Judecătoria Sectorului 4 urmând să pronunţe o sentinţă, miercuri, decizia nefiind însă definitivă.

 

 

 

Iniţial, magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins candidatura, admiţând contestaţia formulată de avocatul Gheorghe Piperea, car a susţinut că semnăturile de susţinere nu sunt valabile. Ulterior, Cristian Popescu Piedone a strâns alte semnături şi şi-a depus candidatura.

 

 

Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv. De altfel, el a demisionat în noimebrie 2015 din funcţia de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanşate de tragedie, şi susţinea că se retrage din viaţa politică.

 

 

Pe 19 aprilie, magistratii Tribunalului Bucuresti au admis o contestatie depusa de avocatul Gheorghe Piperea in dosarul in care mai multi supravietuitori ai incendiului de la Colectiv si rude ale acestora au contestat candidatura lui Piedone, ca independent, la fotoliul de primar al sectorului 4.

 

Piperea a avut castig de cauza in fata instantei pe chestiuni procedurale, legate de modul in care Piedone a strans semnaturile necesare pentru depunerea candidaturii, care ridica suspiciuni privitoare la rapiditatea strangerii unui numar atat de mare intr-un interval de timp atat de scurt. 

 

Imediat dupa sentinta Tribunalului de marti, Piedone a scris un mesaj pe pagina sa de pe o retea de socializare, in care pozeaza in vctima a celor care duc o lupta "pe viata si pe moarte" pentru a-l impiedica sa candideze si ca va demara o noua campanie de strangere de semnaturi, mult mai multe decat prima oara.

 

Judecatoria Sectorului 4 respinsese duminica zece dintre contestatii, ca nemotivate, majoritatea ale ranitilor sau familiilor victimelor din Colectiv. Sentinta nu era, insa, definitiva si a fost atacata cu apel la Tribunalul Bucuresti.

 

Supravietuitorii si rudele celor decedati contestasera hotararea luata de Biroul Electoral Central (BEC) de a-i permite lui Popescu-Piedone sa participe si anul acesta la alegerile locale.

 

Piedone si-a dat demisia din functia de primar al sectorului 4 sub presiunea strazii si numai dupa ce a ajuns anchetat de DNA pentru modul in care a acordat si permis acordarea autorizatiilor de functionare ale clubului Colectiv.

 

In urma incendiului - produs pe 30 octombrie 2015 in clubul Colectiv -  au murit 64 de persoane: 26 in incinta clubului iar celelalte in drum spre spital sau in timpul tratamentului.

 

La momentul demisiei, Piedone a iesit cu o declaratie in care sustinea ca se simte solidar cu victimele si ca doreste sa se retraga in tihna conditiei de bunic, pentru a-si plimba nepotelul in parcul "Lumea copiilor".

 

Supravietuitorii incendiului si rudele celor decedati au depus vineri, la Judecatoria Sectorului 4, cateva zeci de contestatii. Initial au fost deschise zece dosare, insa la judecarea cauzelor, acestea au fost comasate intr-unul singur, intrucat aveau acelasi obiect.

 

Nemultumitii care au mers in instanta pentru ca nu sunt de acord cu candidatura lui Piedone sunt: Adrian Victor Dobre, Sorin Gabriel Lazar, Mariana Oprea, Luminita Izabell Georgescu, Mario Cezar Marin, Cezar Victor Marin, Bogdan Nicu Domnitanu, Gabriel Alexandru Popescu, Gheorghe Piperea si Nicolae Mircea Iosipescu Zambra.

 

Un supravietuitor al incendiului din 30 octombrie 2015 a spus ca viata dupa Colectiv i s-a schimbat cu 180 de grade si ca nu i se pare normal ca fostul primar al Sectorului 4 sa candideze din nou, dupa ce si-a dat demisia in urma tragediei.

 

"Atat timp cat a declarat ca s-a retras din viata politica, mi se pare normal sa se tina de cuvant. Onoarea lui Piedone tine cinci minute. Veniti cat mai multi sa depuneti contestatia. Recuperarea decurge foarte greu, am nevoie de proteze la ambele maini. Am nevoie de ajutor ca sa ma imbrac, sa mananc. Asta este viata dupa Colectiv. Nu mai sunt aceeasi persoana", a declarat la Judecatoria Sector 4 Mariana Oprea, supravietuitoare a incendiului din clubul Colectiv

 

Un alt supravietuitor, Cezar, a spus ca a depus contestatia impotriva lui Piedone pentru ca il intriga gestul fostului primar de a candida din nou "stiind ca este cercetat penal. Daca va fi reales, va fi  responsabil de siguranta cetatenilor, or, acest lucru nu este normal", a spus tanarul. Cezar a fost internat in Romania, apoi transferat in Austria, si inca urmeaza un tratament de recuperare, ale carui rezultatele intarzie sa se arate. 

 

Victor Dobre, un alt supravietuitor al tragediei, a contestat candidatura lui Popescu Piedone pentru ca "gestul lui este un act care ne lezeaza atat pe noi, cat mai ales memoria celor morti".  Dobre este si presedintele Asociatiei "Colectiv pentru viitor". "Noi ne facem datoria, am fost intrigati de gestul lui Piedone. Este vorba de respectul fata de oameni si fata de viata", a mai spus el. 

 

Dupa sentinta favorabila primita in weekend de la judecatorii sectorului 4, Cristian Popescu Piedone le-a transmis celor care ii contesta candidatura la Primaria Sectorului 4 ca "intr-o zi adevarul va iesi la lumina" si  ca vor regreta modul in care s-au raportat la el.

 

Imediat dupa ce Judecatoria sectorului 4 a respins contestatiile asociatiei "Colectiv pentru viitor", presedintele partidului M10, europarlamentarul Monica Macovei, a declarat ca "este o nerusinare" din partea lui Cristian Popescu Piedone sa mai candideze la Primaria Sectorului 4 dupa ce si-a anuntat retragerea din viata politica si ca este evident ca Piedone s-a hotarat "sa calce pe cadavre", numai sa poata candida. "Este o nerusinare din partea lui Piedone sa vrea sa candideze inca o data la Primaria Sectorului 4, fiind in curs de ancheta, inclusiv pentru ceea ce s-a intamplat la , pentru moartea a 63 de oameni si multi altii ramasi in viata, dar mutilati. Piedone a spus ca iese din viata politica, iar acum s-a hotarat sa calce pe cadavre si sa candideze. Ce incredere poti sa ai in el?", a spus europarlamentarul, fost ministru al Justitiei.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22