Pe aceeași temă
William Brânză, deputat de diaspora, nu a trecut testul Comisiei de Etică a Alianţei România Dreaptă. Numele său figurează printre cel 32 de candidaţi respinşi de comisia Monicăi Macovei, conform Romanialibera.ro.
De-a lungul timpului, numele lui Brânză a făcut obiectul mai multor dezvăluiri de presă. Un articol din Jurnalul Naţional arăta că partenera deputatului, Crenguţa Dide, a primit o funcţie publică de director la RAAPPS, la fel ca şi vărul său, Daniel Ioniţă, care din fost şofer a ajuns asistent comercial în aceeaşi regie de stat.
Apoi, potrivit Hotnews, un off-shore atribuit lui Brînză a făcut afaceri de milioane de euro cu Metrorex, firmă de stat, iar România liberă a scris că parlamentarul democrat-liberal a favorizat un grup de firme producătoare de alcool, suspectat de o evaziune fiscală de 250 de milioane euro.
Fără îndoială, un al moment de referinţă în cariera politică a lui William Brânză s-a consumat la finele anului trecut, când parlamentarului i-a fost audus un "omagiu" chiar la TVR de către profesoara Magdalena Jianu (care ocupa şi funcţia de director al Agenţiei de Credite şi Burse de Studii din cadrul Ministerului Educaţiei).