Pe aceeași temă
Ministrul de Interne a recunoscut că „au fost și persoane care nu au fost violente și unele au avut de suferit” iar „pentru tot ce înseamnă abuzuri și încălcări ale legii cei vinovați vor răspunde”, așa cum este firesc să răspundă și cei care au lovit jandarmii, a notat HotNews.ro.
„Sunt acuzată de mușamalizarea oricărei discuții și de fuga de Parlament. (...) Ați reclamat că raportul a fost ascuns timp de două săptămâni, însă pentru că MAI să poată să pună la dispoziția parlamentarilor un raport clasificat trebuie îndeplinită o procedură. În 21 august, la comisia de apărare din Camera Deputaților, această procedură nu era îndeplinită, iar pe 22 august Parchetul ne-a solicitat acest raport. Prin urmare, ca să nu fim acuzați că am diseminat documente care ar putea constitui probe într-un dosar, am solicitat Parchetului opinia cu privire la transmiterea raportului, iar în urma răspunsului primit, în 30 august, am făcut demersurile pentru transmiterea documentului către comisiile parlamentare. Așadar, este falsă tema că acest raport a fost ascuns", a declarat Dan.
Carmen Dan a mai spus că în momentul în care cei doi jandarmi au fost practic călcați în picioare, ”intervenția în forță era legală”, iar intervenția a avut dublă acoperire, atât prin acordul prefectului, cât și de agresiunea asupra jandarmilor.
”Nu are importanță când a semnat prefectul ordinul, ci se certifică acordul de la ora 20.00”, pentru că nu se vorbește de semnarea ordinului de interventie, se vorbește de aprobarea prefectului pentru interventia în forță, înseamă acordul asupra unei actiuni.
În ceea ce privește neconvocarea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (CNCAOP) înainte de miting, Carmen Dan a spus că acest lucru nu s-a făcut pentru că nu erau informații care să indice un pericol deosebit la stabilitatea economică, socială.
”Informațiile indicau riscul unor violențe punctuale, dar nu se preconiza prezența unor grupuri de pătrundere în guvern, (...) ori alte asemenea elemente care ar fi putut reprezenta risc constituțional, de aceea nu s-a dispus întrunirea CNCAOP înainte.
Dan a spus că din surse deschise existau mesaje de radicalizare în sensul promovării violenței și din această cauză a fost nevoie de aducerea unor forțe din alte județe, dar violența nu s-a generalizat la nivelul întregului oraș pentru a fi necesară întrunirea CNCAOP în timpul mitingului.
Potrivit acesteia, punctul de comandă a avut două zone, una operativă, unde se dădeau ordinele, în acel autobuz, și al doilea în care stăteau reprezentanții cu rol colateral, reprezentanții primarii, prefecturii, care a fost localizat în spatele clădirii guvernului.
”Nu era necesară prezența acestora în locul unde se dădeau ordinele de intervenție. S-a asigurat flux informațional. Se prezenta periodic comandantul misiunii. Nimic nu îi putea împiedica pe cei prezenți să meargă în zona din fața guvernului pentru a avea propria proiecție asupra evenimentelor”, a detaliat Dan.
Aceasta a comentat cu privire la folosirea gazelor lacrimogene, că utilizarea lor este o alternativă mai puțin dură față de folosirea bastoanelor, pentru că singurele metode care nu implică contact fizic sunt gazele și tunurile cu apă.
”Care ar fi fost acele măsuri mai blânde? Să stea fără reacție sau să se dea la o parte? Jandarmeria nu s-ar fi dat la o parte nici dacă în spatele lor era palatul Cotroceni sau Palatul Parlamentului”, a zis ministrul de Interne, care a subliniat că substanțele au fost folosite abia după ce s-a încercat intrarea în Guvern.
Ministrul s-a apărat și cu privire la faptul că jandarmii nu au oprit persoanele din galeriile de fotbal să intre în piață, spunând că ”venirea în piață a acestor persoane nu s-a făcut grupat, s-a făcut individual”, și că e ușor de spus din fața televizorului că nu s-a făcut izolarea huliganilor, pentru că a ”fost o masă care s-a lăsat antrenată”, fie și prin acele proiecții cu îndemnuri la revoluție.
De asemenea, Carmen Dan a spus că ”participanții pașnici nu s-a delimitat de elementele care se manifestau violent”, dar și-a cerut scuze pentru cei care au avut de suferit.
”Îmi prezint scuze față de cei care au avut de suferit. Am convingerea că mulți s-au dus pentru a participa la un miting pașnic. Nici nu știau că nu era autorizat... alții au vrut violent schimbarea acestui guvern”, a completat Dan.
”Am văzut imagini cu protestatari loviți de jandarmi, nu am auzit ca cineva să se întrebe dacă acolo a fost un miting pașnic cum am avut 33 de jandarmi care au avut nevoie de îngrijiri medicale și a avut zeci de căști distruse. Jandarmii au fost sub atacul pietrelor, gardurilor”, a mai declarat Dan.
Aceasta a explicat căștile nemarcate ale jandarmilor prin dinamica mare de personal și a faptului că mulți jandarmi au plecat la pensie, dar se știe foarte bine cine a intervenit și unde, pentru că ține de rigoarea militară. În acest sens, Jandarmeria a cumpărat căști de protecție noi, inscripționate.
În ceea ce privește acoperirea indicativelor de pe căști, Carmen Dan a spus că este ”o abatere și acele câteva cazuri fac obiectul Parchetului General. Au fost identificate patru astfel de cazuri”.