Cartarescu, despre scandalul Taxi-Catedrala Mantuirii Neamului: Piesa nu jigneste credinta

Vlad Toma | 11.04.2016

Scriitorul Mircea Cartarescu a comentat reactiile publice aparute in urma videoclipului realizat de trupa Taxi, legat de Catedrala Manturii Neamului. Cartarescu scrie ca e vorba doar de o "poezie cantata" care nu cere oprirea lucrarilor la catedrala si nu jigneste credinta nimanui.

Pe aceeași temă

 

"Dragii mei, apelez din nou la rațiune, cu speranța că totuși mai există așa ceva la noi. Clipul formației ”Taxi” nu e în realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, nici o teză de doctorat. E doar o poezie cântată. Clipul nu cere oprirea lucrărilor la catedrală și nu jignește credința nimănui.

 

Nu e o poziționare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanți sunt creștini ortodocși, ca și mine. În clip e vorba de un om care-l caută pe Dumnezeu. Nu-l găsește în Catedrală din cauza spațiilor prea largi, dar îl vede imediat într-o biserică mică. E o metaforă, nu o dispută ideologică și nici o lucrare de istoria religiilor sau de geo-politică gen Huntington.

 

Lemnul și spațiile mici nu trebuie luate literal, ele sunt simbolul intimității actului de credință. De fapt, toate acestea există în textul cântecului, dar cei care s-au inflamat nu le-au observat. Dumnezeu există și în catedrală, cum există pretutindeni, spune cântecul în mod expres și literal. Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelență) și nu la unul tăios ideologic.

 

În ceea ce mă privește, o altă perspectivă nu mă interesează. Războiul iscat din senin și prostește din neînțelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan).


Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanță dintre un mesaj ambiguu și understated al unui cântecel și masiva overreaction pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieși oricând o fantomă a trecutului."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22