Pe aceeași temă
"Dragii mei, apelez din nou la rațiune, cu speranța că totuși mai există așa ceva la noi. Clipul formației ”Taxi” nu e în realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, nici o teză de doctorat. E doar o poezie cântată. Clipul nu cere oprirea lucrărilor la catedrală și nu jignește credința nimănui.
Nu e o poziționare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanți sunt creștini ortodocși, ca și mine. În clip e vorba de un om care-l caută pe Dumnezeu. Nu-l găsește în Catedrală din cauza spațiilor prea largi, dar îl vede imediat într-o biserică mică. E o metaforă, nu o dispută ideologică și nici o lucrare de istoria religiilor sau de geo-politică gen Huntington.
Lemnul și spațiile mici nu trebuie luate literal, ele sunt simbolul intimității actului de credință. De fapt, toate acestea există în textul cântecului, dar cei care s-au inflamat nu le-au observat. Dumnezeu există și în catedrală, cum există pretutindeni, spune cântecul în mod expres și literal. Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelență) și nu la unul tăios ideologic.
În ceea ce mă privește, o altă perspectivă nu mă interesează. Războiul iscat din senin și prostește din neînțelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan).
Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanță dintre un mesaj ambiguu și understated al unui cântecel și masiva overreaction pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieși oricând o fantomă a trecutului."
