Pe aceeași temă
Premierul francez Jean-Marc Ayrault a făcut apel la calm în contextul în care Adunarea Naţională se pregăteşte să-şi dea acordul final asupra unei iniţiative care va legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex, precum şi posibilitatea ca acestea să adopte copii, relatează AFP.
Camera inferioară a Adunării Naţionale a început miercuri seară a doua lectură a proiectului de lege, iar votul final este programat pentru 23 aprilie, în cadrul unei proceduri accelerate care a limitat dezbaterea la 25 de ore.
Opoziţia faţă de această lege nu a dispărut, în ciuda faptului că proiectul a fost aprobat săptămâna trecută de Senat. Criticii au ameninţat cu proteste de masă pentru a bloca iniţiativa.
Mii de oponenţi ai legii au ieşit miercuri pe străzi, afişând bannere pe care se putea citi 'Un tată şi o mamă sunt baza' sau criticându-l pe preşedintele francez Francois Hollande.
Ministrul de interne Manuel Valls a condamnat actele de violenţă din timpul protestelor, produse 'în ciuda promisiunilor făcute de organizatori'.
Mai multe persoane au fost reţinute pentru anchetă după ce câteva maşini şi locuri publice au fost distruse, iar poliţişti şi jurnalişti au fost atacaţi, a spus Valls. Potrivit poliţiei, au fost reţinute 11 persoane.
"Nu a fost acordată atenţia necesară unei legi atât de importante", a spus un avocat de 40 de ani. "Un referendum ar fi cel puţin un pas înainte", a afirmat la rândul său un student de 19 ani, adăugând că participă la cât de multe proteste poate.
Organizatorii susţin că la protest au participat 8.000 de persoane, în timp ce poliţia a estimat numărul lor la 2.400. Potrivit poliţiei, 24 de persoane care au luat parte la o contramanifestaţie de denunţare a homofobiei au fost de asemenea arestate.
Proteste au avut loc şi marţi, când 2.700 de persoane s-au adunat la Versailles, în afara Parisului, pentru a manifesta împotriva legii, demonstraţia degenerând în ciocniri cu poliţia.
Oponenţii au promis noi demonstraţii de stradă săptămâna viitoare.
"Aceste proteste au dreptul să aibă loc, suntem într-o republică. Însă apelurile la violenţă şi ură trebuie condamnate", a declarat Ayrault presei, cerându-le politicienilor de dreapta să 'facă apel la calm' printre susţinătorii lor.
Legea s-a dovedit extrem de controversată într-o ţară care oficial este seculară, dar predominant catolică, mobilizând sute de mii de persoane în cadrul unor proteste pro şi anti-gay care au loc la nivel naţional de mai multe luni, unele devenind violente.
Un protest în masă este de asemenea programat a avea loc la Paris la 26 mai în cazul în care legea va fi adoptată, pentru a cere retragerea ei şi organizarea unui referendum privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
La momentul introducerii legii în camera inferioară a Adunării Naţionale pentru a doua lectură, ministrul justiţiei Christiane Taubira şi-a exprimat regretul faţă de ceea ce ea a numit 'erupţiile de ură' împotriva iniţiativei. "Legea nu le ia nimic - sunt mai multe feluri de a trăi ca un cuplu sau ca o familie", a declarat ea în faţa parlamentarilor.
Sursa: AGERPRES