”Casca” lui Iohannis și eșecul unui fake-news destructurat de jurnaliști

Dora Vulcan | 14.11.2019

PSD a încercat să intoxice opinia publică cu o falsă informație privind așa-zisa cască pe care Klaus Iohannis ar fi avut-o în ureche în timpul conferinței de presă de miercuri seară.

Pe aceeași temă

Miza acestui fake-news se găsește chiar în termenii-cheie folosiți ulterior ca leitmotiv de Viorica Dăncilă în conferința-replică la cea a lui Iohannis și în postările făcute de activul PSD cu care s-a răspândit fake-ul: Iohannis-laș, Iohannis-fricosul și toată familia de termeni menită să facă portretul unui candidat slab, căruia i-ar fi frică de o confruntare cu Viorica Dăncilă, tocmai pentru că nu ar fi capabil să articuleze o frază fără să i se sufle răspunsurile.

De altfel, Dăncilă a și speculat momentul spunând în conferința sa de presă, susținută imediat după cea a lui Iohannis, că ea nu poartă nicio cască și că vorbește liber. În ciuda faptului că replica dată lui Iohannis a fost citită de pe un teanc consistent de pagini.

Miza fake-ului răspândit de PSD este, pe lângă denaturarea portretului lui Iohannis, recrearea unui portret pentru Dăncilă, a cărei imagine este profund șifonată de faptul că pe tot parcursul mandatului său de premier a citit de pe hârtii, pentru că atunci când a încercat să articuleze liber frazele a devenit autoarea unor momente antologice. La valul de ironii pe seama ei, avea să spună ulterior că preferă să citească de pe hârtiuțe, decât să spună prostii.

Informația despre casca lui Iohannis, dacă nu o editare în photoshop, cel mai probabil o reflectare a luminii într-un pavilion a cărui strălucire nu a fost estompată de pudră sau fond de ten pentru a face față blitzurilor, a fost demontată chiar de jurnaliști, în timp ce se răspândea fake-ul, în conferința de presă.

Primii care au mirosit falsul au fost chiar beneficiarii zilnici ai căștilor: jurnaliștii de televiziune care au avut acces la postările activului PSD care au răspândit fake-ul chiar în timpul conferinței de presă a lui Iohannis, în frunte cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și cu fostul ministru al Sănătății, orădeanul Florian Bodog.

Primarul general Gabriela Firea a distribuit, miercuri seară, pe rețelele de socializare, un colaj foto în care pretindea că președintele Klaus Iohannis ar fi purtat o cască audio în timpul conferinței de presă de la sediul PNL.

”Așa merge Iohannis, cu cască!”, era textul distribuit de Gabriela Firea , chiar în timp ce se desfășura conferința de la sediul PNL.

Postarea a fost distribuită pe mai multe pagini apropiate de PSD, inclusiv pe cea a fostului ministru al sănătății Florian Bodog.

”Nu pot să cred! Marele Iohannis are nevoie să i se șoptească în cască! Că altfel nu este în stare să răspundă la întrebările presei. E clar acum de ce nu vrea confruntare directă cu Viorica Dăncilă: se teme că nu-i va putea șopti nimeni răspunsurile!”, a scris acesta.

La presiunea publică, Firea și-a șters postarea sau cel mai probabil i-a fost ștearsă de Facebook în urma raportărilor masive, anunțate chiar de cei care comentau pe pagina ei.

Mai puțin vizibil, Bodog a rămas cu postarea întreagă.

Unul dintre răspândacii fake-ului a fost chiar jurnalistul Ion Cristoiu, care a făcut postarea în timpul conferinței lui Iohannis, înaintea postărilor făcute chiar de activul PSD.

Jurnaliștii de televiziune au explicat că tehnic ar fi imposibilă folosirea unei căști într-o conferință de presă de cel care o susține fără ca purtătorul căștii să fie bruiat și acest bruiaj și sincopele din comunicare să nu fie vizibile interlocutorilor, în cazul de față, jurnaliștilor din conferința de presă.

Cosmin Prelipceanu, director și moderator Digi 24, a explicat că este imposibil iar utilitatea unei astfel de căști ar fi zero.

Același lucru l-a susținut și Mircea Marian, de la Newsweek, pe pagina sa de Facebook, în baza experienței sale de ani de zile ca moderator al unei emisiuni de televiziune și care a explicat că, dacă ar fi existat o astfel de cască, ea ar fi produs efecte mai degrabă nefaste.

Și jurnalistul Vlad Petreanu a avertizat asupra fake-ului răspândit masiv de PSD și de liderii săi și a cerut raportarea sa.

Cei care au dat, însă, lovitura de grație fake-ului, demontându-l în direct au fost Sebastian Zachman, de la Adevărul, și Octav Ganea, fotojurnalist al Inqam media.

Primul l-a pus pe Iohannis, chiar în timpul conferinței de presă, să spună dacă are vreo cască, pentru că deja circulă pe grupurile de whatsapp ale PSD informația, preluată deja masiv pe rețelele de socializare, că ar avea cască în ureche pentru a i se sufla răspunsurile.

Replica lui Iohannis a venit cu o demonstrație, în cheie ludică, făcută chiar de președinte care și-a arătat urechile și i-a întrebat pe jurnaliști dacă cred că el s-ar preta la ”copiuțele” fără care, altfel, nu se poate, trimitere în cheie ironică la comportamentul contracandidatei Viorica Dăncilă.

Și, spre surprinderea tuturor, în tiparul glumelor care-l numesc ”android”, legate de reacția sa rece la evenimentele fierbinți, Iohannis și-a ”ciocănit” copilărește cutia craniană, în creștet, sugerând că singurele sale mecanisme de interceptare ar fi acolo. Replica sa a făcut deliciul jurnaliștilor care au consemnat că Iohannis a avut o reacție umană, pentru prima oară în cariera sa publică.

Iată momentul:

Momentul și demontarea fake-ului au fost relatate chiar de jurnalist, pe pagina sa de Facebook.

Dincolo de inspirația lui Zachman de a demonta fake-ul în direct, fabuloasă a fost inspirația fotojurnalistului Octav Ganea de a-l poza din profil pe Klaus Iohannis, deși supărat de evacuarea fotojurnaliștilor din conferința de presă în timpul sesiunii de întrebări.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22