Cât gunoi reciclează România și Suedia, țara care importă anual 800.000 de tone de deşeuri

F.m. | 26.09.2013

Pe aceeași temă

Suedia se află printre ţările europene care reciclează cel mai mult din ce consumă, cetăţenii fiind atât de implicaţi în problemele de mediu încât statul este nevoit să importe 800.000 de tone de gunoi în fiecare an, scrie The Huffington Post, citat de revista InfoMediu.

 

 

20% din termoficarea Suediei provine din arderea deşeurilor, iar peste 250.000 de locuinţe sunt alimentate cu energie electrică din aceeaşi sursă. Din moment ce majoritatea deşeurilor sunt reciclate, statul suedez este nevoit să importe gunoi pentru a alimenta necesarul de gunoi pentru ardere.

 

Gospodăriile suedeze reciclează majoritatea deşeurilor, numai 4% din ce rămâne ajungând în depozitele de deşeuri. Suedia a obligat toţi locuitorii să separe reciclabilele de gunoi, iar producătorii ajută gestionarea materiei reziduale.

 

Americanii reciclează mai puţin de jumătate din deşeurile pe care le produc

Prin contrast, americanii reciclează numai 34% din deşeuri, conform Agenţiei Pentru Protecţia Mediului din Statele Unite, şi peste jumătate din deşeurile gospodăriilor americane ajung în gropi de gunoi, în total 136 de milioane de tone.

Facilităţile de ardere a gunoiului din Statele Unite pot gestiona numai o mică parte din deşeuri, iar majoritatea rezidurilor arse ajung în depozite pentru gunoaie.

Un studiu arată că americanii aruncă aproape jumătate din mâncare, risipă care ajunge la o sumă totală de 165 de miliarde de dolari pe an.

 

România, la coada clasamentului reciclării

România reciclează în prezent doar 1% din deşeurile municipale pe care le produce, iar ţinta de reciclare de 50% până în 2020 nu mai poate fi atinsă, motiv pentru care statul propune o lege de management al deşeurilor care va include şi o serie de taxe.

Anul trecut românii au depus selectiv cu 60% mai multe deşeuri de ambalaje care au ajuns la reciclare. Infrastructura de colectare selectivă s-a mărit cu 50%, astfel încât în acest moment peste 4 milioane de români au acces la containerele albastru, verde şi galben.

Cifrele reciclării în România

350 de Kg de gunoi / an generează un bucureştean

600.000 de tone de deşeuri generează Bucureştiul în fiecare an

50% din deşeurile municipale reprezintă deşeuri reciclabile – care nu ar trebui să ajungă la groapa de gunoi

99 % din toate deşeurile municipale din România merg la groapa de gunoi faţă de media europeană de 38%

Cititi mai multe pe srmagazine.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22