Pe aceeași temă
Purtatorul de cuvant al PSD, Catalin Ivan, il apara pe seful sau pe linie de partid, Victor Ponta, sugerand ca presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, nu l-ar fi avertizat doar pe premier si ca principala tinta din discursul acestuia ar fi fost presedintele Romaniei.
"Eram in sala. Nu a fost nici pe departe un atac la adresa lui Victor Ponta. A fost o declaratie mult mai echilibrata prin care Schulz se disocia de declaratia lui Victor Ponta. E o exagerare a lui Cristian Preda", a declarat Catalin Ivan la Digi 24.
CITESTE SI Cristian Preda: Presedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a anuntat in plenul PE ca E INACCEPTABIL ca Victor Ponta l-a tratat pe Elmar Brok drept NAZIST
Ivan a incercat sa explice ca nu a fost vorba despre un avertisment adresat lui Victor Ponta.
"A inceput interventia referitoare la presedintele Romaniei. In discursul lui se refera si la Ponta, dar se refera la presedintele tarii", a mentionat social-democratul.
Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a condamnat declaratiile prim-ministrului Victor Ponta la adresa europarlamentarului Elmar Brok, pe care l-a taxat drept "nazist", si a sustinut ca va avea o discutie cu premierul roman pe aceasta tema.
"Nu pot sa fiu de acord cu astfel de declaratii facute de un premier al unei tari europene", a spus Schulz, in deschiderea sesiunii PE.
Premierul Victor Ponta a afirmat luni, 7 ianuarie, ca, in opinia sa, eurodeputatul german Elmar Brok este un politician “demagog, iresponsabil si populist”, care impartaseste o "gandire nazista" ca aceea a eurodeputatului PDL Monica Macovei.
"Avem politicieni demagogi, iresponsabili, populisti cum e domnul Brok, care au intervenit deseori si in Romania si erau foarte bine mediatizati de presa basista ca niste extraordinari europarlamentari, dar cu aceasta ocazie am aflat ce gandesc despre romani - ca trebuie sa ne amprenteze, ca trebuie sa fim toti, eventual, tinuti in spatele unor garduri electrificate. Astia sunt prietenii lui Macovei. Ce va mira? De fapt, si gandesc la fel. O gandire nazista. Si doamna Macovei are o gandire fascista, nazista. Si domnul Brok la fel. Cine se aseamana, se aduna", a spus Ponta, la finalul sedintei PSD.
In replica, europarlamentarul gernam i-a transmis lui Ponta ca declaratiile sale sunt "populiste" si se vor "intoarce impotriva sa".
"Daca domnul Ponta, a carui relatie cu statul de drept este bine cunoscuta, ma acuza acum pe mine pentru apelul pe care l-am facut cu privire la respectarea regulilor UE, reprosul sau se va intoarce impotriva sa. N-ar trebui sa trateze un vechi prieten al Romaniei in acest mod, asta in cazul in care nu foloseste aceasta ocazie pentru a atinge scopuri populiste si cu motivatii interne", a sustinut Brok intr-o declaratie de presa.
CITESTE SI Elmar Brok: Declaratiile domnului Ponta sunt populiste. Se vor intoarce impotriva sa
Presedintele comitetului pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok, a afirmat la inceputul anului ca imigrantii care sosesc in Germania cu scopul de a cere ajutoare sociale trebuiesc amprentati si retrimisi in tara de origine.
"Imigrantii care vin in Germania doar pentru ajutorul de somaj, alocatia pentru copii si asigurarea de sanatate trebuiesc trimisi rapid inapoi in tarile de origine. Pentru a preveni intrarile multiple trebuie sa ne gandim la prelevarea de amprente digitale", a spus Brok.