Pe aceeași temă
PDL va vota împotriva oricărei măsuri care forțează în mod neconstituțional demisia șefului statului, a declarat prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu.
Declarația lui Predoiu a fost făcută după ședința BPN a partidului, în urma unei întrebărilegate de poziția pe care o va adopta PDL cu privire la cererea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, referitoare la inițierea unei declarații parlamentare prin care să ceară demisia șefului statului.
"Noi vom vota împotriva oricărei astfel de declarații. În legătură cu acest subiect, noi ne menținem în opoziție. Noi vom vota împotriva oricărei măsuri care forțează în mod neconstituțional demisia președintelui", a spus Predoiu, citat de Agerpres.
El a adăugat că președintele PDL, Vasile Blaga, a avut consultări cu președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, pe această temă, susținând că cererea domnului Tăriceanu a survenit în timpul desfășurării BPN-lui PDL.
"Sunt convins că astfel de consultări vor continua. Noi rămânem la poziția exprimată. Nu este oportună și nici motivată în acest moment o astfel de demisie a președintelui României, repet, demisia președintelui ar echivala cu un tichet de intrare pe ușa din dos a domnului Ponta în Palatul Cotroceni. Noi ne menținem punctul de vedere, ar fi nu numai o oportunitate politică pentru domnul Ponta, dar dintr-o altă perspectivă ar însemna că un act normal de Justiție desfășurat cu profesionalism, în care Justiția a demonstrat că este imparțială, să fie politizat. Una este cazul judiciar pe rolul instanței, cazul Bercea, și alta este lovitura politică pe care PSD și aliații săi o pregătesc pentru a-și scurta drumul către Cotroceni, pentru a fura startul competiției prezidențiale", a mai spus liderul PDL.