Pe aceeași temă
75,89% din cazurile confirmate şi 91,5% dintre decesele înregistrate au survenit la persoane nevaccinate, potrivit raportului săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 13-19 septembrie 2021, publicat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Evoluția îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei arată o tendință constantă în perioada 23 martie - 18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară creştere între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până la 16 noiembrie 2020, tendinţa infectărilor a fost constant crescătoare, iar din 30 noiembrie 2020 până în 28 decembrie 2020 s-a observat o scădere a numărului de cazuri. O nouă uşoară creştere s-a înregistrat în intervalul 28 decembrie 2020-11 ianuarie 2021. Nivelul infectărilor în intervalul 18 ianuarie-15 februarie 2021 s-a menţinut într-o fază de platou, în timp ce în intervalul 15 februarie-15 martie 2021 numărul cazurilor a fost din nou în creştere. În intervalul 29 martie-19 iulie 2021, trendul a fost constant descrescător sau în fază de platou. Începând cu 19 iulie, numărul cazurilor a început din nou să crească. Din 30 august, ritmul creşterii s-a accelerat semnificativ, ajungându-se, în 13 septembrie, la nivelul din aprilie 2021, conform graficului din analiza CNSCBT.
Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe
În săptămâna 13-19 septembrie 2021, 35,5% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Timiş, Cluj, Ilfov şi Iaşi. De asemenea, 28% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Maramureş şi Botoşani.
Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 de ani, cea mai afectată; grupele de vârsta 0-9 si 10-19 ani, cel mai puţin afectate
Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 13-19 septembrie 2021, cu categoriile de vârstă 40-49 de ani (aproximativ 23%) şi 50-59 de ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 de ani şi 60-69 de ani erau asociate, până la 19 septembrie 2021, cu aproximativ 14%, respectiv circa 13%. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,5%), peste 80 de ani (aproximativ 5,5%), 70-79 de ani (aproximativ 7,5%), 20-29 de ani (aproximativ 8%). Evoluţia după criteriul vârstă nu a cunoscut modificări semnificative nici faţă de săptămâna anterioară, nici de la începutul epidemiei în ţara noastră.
Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 de ani, peste 80 de ani si 60-69 de ani, cele mai afectate
Analiza deceselor până la 19 septembrie 2021 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 de ani, peste 80 de ani şi 60-69 de ani sunt, la fel ca în perioada anterioară, cele mai afectate: aproximativ 33% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi 25% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 de ani are un procent de decese de cca 9%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 de ani au un procent de mortalitate de aproximativ 3,5%. Procentul de mortalitate corespunzător grupei de vârstă 20-29 de ani era de circa 0,5, iar pentru grupa 30-39 de ani, era de aproximativ 1.
Caracteristicile cazurilor confirmate: 93,7% dintre persoane erau vindecate la 19 septembrie 2021
Dintre cazurile analizate până la 19 septembrie 2021, 46,2% (532.126 persoane) erau de sex masculin, iar 1,3% (15.006 persoane) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Procentul de persoane vindecate era, până la 19 septembrie, de 93,7% (1.079.814 persoane). Până la 12 septembrie - data precedentului raport - procentul celor vindecaţi era de 95% (1.065.989 persoane).
Caracteristicile deceselor: 94,5% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate
Până la 19 septembrie 2021, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 57,4% (20.436 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 94,5% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (72,2% - 25.683 de persoane), diabet (31,4% - 11.161 de persoane), afecţiuni neurologice (21,1% - 7.495 de persoane), obezitate (19,5% - 6.940 de persoane), afecţiuni renale (14,4% - 5.133 persoane), afecţiuni pulmonare (12,8% - 4.559 de persoane), neoplasm (10,4% - 3.698 de persoane), altele (22,5% - 8.016 persoane), relevă raportul CNSCBT.
Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49, 50-59 si 30-39 de ani, categoriile cele mai afectate
În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 de ani (aproximativ 20%, atât la femei, cât şi la bărbaţi) şi 50-59 de ani (aproximativ 19% la femei şi aproximativ 18% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani, erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17%.
Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex: categoria cea mai afectată, atât la bărbaţi, cât şi la femei, 70-79 de ani
Referitor la numărul de decese pe grupe de vârstă şi sex, se observă, până la 19 septembrie 2021, că cea mai mare pondere a deceselor la femei era la grupele de vârstă 70-79 de ani (aproximativ 33%) şi peste 80 de ani (aproximativ 32%); următoarea categorie cea mai afectată la femei era grupa de vârstă 60-69 de ani (aproximativ 24%). Şi la bărbaţi, grupa de vârstă 70-79 de ani era cea mai afectată, cu un procent de mortalitate de 34; următoarele grupe de vârstă cele mai afectate, la bărbaţi, erau 60-69 de ani (aproximativ 27%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro. Se observă, astfel, o diferenţă între bărbaţi şi femei la categoria de vârstă peste 80 de ani, femeile înregistrând o mortalitate de 33%, în timp ce bărbaţii un procent de 24%.
Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 19 septembrie 2021 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 1.152.052 de cazuri totale confirmate şi a 35.592 decese totale înregistrate, conform sursei citate.
Ads