Cateva sute de romani au scris liderilor europeni despre declaraţia privind amprentarea românilor

F.m. | 09.01.2014

Pe aceeași temă

Peste 300 de români au luat iniţiativa de a transmite doar în ultimele patru zile mesaje liderilor europeni despre declaraţia europarlamentarului german Elmar Brok privind amprentarea românilor şi bulgarilor, informeaza romanialibera.ro.

Cei peste 300 de români au făcut acest lucru prin intermediul portalului lansat de organizaţia PES activists România în urmă cu aproape un an intitulat mesajcătreeuropa.eu prin care orice persoană poate transmite un mesaj direct acestora.

„Am lansat situl în urma cu aproape un an de Ziua Europei printr-un protest în faţa Comisiei Europene faţă de lipsa de respect acordată României de către liderii europeni. Cele peste 300 de mesaje dar şi lipsa de implicare din partea Comisiei Europene, a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, şi a dreptei în general demonstrează că vocea României nu este suficient de clară şi de puternic auzită la Bruxelles. Trebuie să învăţăm ca români să fim mai uniţi şi mai solidari în dialogul cu partenerii europeni. Locul nostru este în Uniunea Europeană şi trebuie să fim mândrii de apartenenţa noastră europeană” a declarat Victor Negrescu, preşedintele PES activists România.

Principalii vizaţi de către mesajele românilor sunt preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, şi liderul Partidului Popularilor Europeni, Joseph Daul.

„Majoritatea mesajelor au un limbaj decent. Oamenii vorbesc despre propriile probleme întâlnite în străinătate, despre discriminarea românilor în general şi despre dorinţa de a fi trataţi ca cetăţeni europeni. În total, pe situl nostru de la lansare până în prezent au fost trimise peste 2000 de mesaje şi chiar dacă ar fi trebuit să fim bucuroşi, de fapt suntem un pic trişti să vedem că oamenii nu au altă soluţie să fie auziţi la Bruxelles decât prin aceste mesaje.

Remarcăm că foarte puţine mesaje sunt transmise europarlamentarilor români ceea ce poate indica o lipsă de încredere în capacitatea lor de a influenţa destinele europene ale românilor. Îi felicit însă pe reprezentanţii din Parlamentul European care au luat poziţie şi se luptă pentru drepturile românilor şi declar acest lucru în calitate de cetăţean european care a trăit peste 9 ani în alte ţări europene” a completat Victor Negrescu.

Sursa: romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22