Pe aceeași temă
„Faceţi ceva, Alexandra trăieşte, este în podul unei case, legată, la trei case distanţă de cea a lui Gheorghe Dincă, cu nişte sălcii pletoase în sptale casei şi ea va muri de foame şi de sete!“, este mesajul primit miercuri la prânz de o femeie din Caracal pe pagina sa de Facebook, transmite televiziunea Digi 24.
Poliţiştii au pornit pe această nouă pistă, verificând mai multe case din vecinătatea lui Gheorghe Dincă, dar nu au găsit nimic.
Potrivit informaţiilor de pe Facebook, femeia care a alertat Poliţia trăieşte în Cipru. Scafandrii au reluat cercetările şi într-un lac de lângă Caracal.
Un vecin a cărui casă a fost perheziţionată spune că anchetatorii au căutat prin casă şi prin pod. „M-au rugat dacă sunt de acord să le deschid să se uite puţin în pod şi prin curte. Nu suntem în relaţii bune (cu Dincă n.red). Nu intra la mine vecinul, nu intram la el, nu suntem în relaţii bune. Vă daţi seama că se ferea de mine. Asta e faţa lui adevărată, ştiam că e om violent”, a declarat vecinul în curtea căruia s-au făcut verificări.
Potrivit informaţiilor de pe Facebook, femeia care a alertat Poliţia trăieşte în Cipru. Scafandrii au reluat cercetările şi într-un lac de lângă Caracal.