Cazul Onești, martor: Polițiștii erau în față scării și stăteau, râdeau de parcă își spuneau glume

Redactia | 02.03.2021

Un martor face dezvăluiri despre modul în care s-au desfășurat negocierile cu autorul dublei crime de la Onești.

Pe aceeași temă

Bărbatul spune, intervievat de Digi 24, că polițiștii erau în fața scării și stăteau, râdeau de parcă își spuneau glume.

Radu Vlăduț, martor: "Am văzut cum s-a repezit și l-a coborât la pământ, nu am văzut exact momentul când l-a înjunghiat".

Reporter: Polițiștii cum au acționat? A existat un negociator care a încercat să-l convingă să renunțe la faptele sale?

Radu Vlăduț, martor: "Cât timp a fost toată situația asta, au încercat să vorbească, dar domnul încontinuu a înjurat. Polițiștii cât timp s a întâmplat au și spus: nu mai înjură, domnule. Ceva de genul... nu se simțea de parcă încercau să calmeze. Pe la ora 1 îmi amintesc cum erau în față scării și stăteau, râdeau de parcă își spuneau glume.

Nu știu tot ce au discutat, dar nu mi s a părut că s-a lucrat cu finețe. Dacă domnul chiar a fost pe bune scos afară legal din casă, trebuia să aibă un document, să-l aducă să-l verifice. Tot ce a cerut a fost chestia asta pentru cinci ore. Trebuia să-l aducă și nu mai murea nimeni".

Agresorul de la Onești care a înjunghiat mortal doi muncitori după ce i-a ținut ostatici câteva ore într-un apartament amenința public, încă din 2018, că se va răzbuna pentru pierderea apartamentului.

În 2018, G. M. a publicat pe Facebook o înregistrare video, în care amenința că se va răzbuna pentru pierderea apartamentului, dacă nu i se dă curs la plângerile penale numeroase pe care le făcuse.

El a povestit momentul în care familia lui a fost evacuată în 2010. Bărbatul l-a acuzat pe executorul judecătoresc pentru că a venit cu jandarmii și i-a scos familia din casă fără să arate nicio hotărâre judecătorească prin care să i se fi dat acest drept. În înregistrarea video, G.M. acuză chiar că unul dintre jandarmi i-ar fi amenințat fiica cu un pistol.

Bărbatul a susținut că a încercat fără succes să își recupereze lucrurile din casă și, pentru că nu a putut face asta, a formulat mai multe plângeri penale atât la procurori civili, cât și la procurori militari. G.M. spune că nu a fost niciodată chemat la audieri.

"Nu am reclamat decât unde e hotărârea judecătorească care a permis evacuarea silită, de ce nu am fost audiat la nicio cercetare penală, de ce nu ni s-a permis să participăm la inventarierea bunurilor din apartament. Familia mea a fost amenințată cu arma de foc. Dacă nu se lămurește această situație, cu arma de foc voi face și eu dreptate. Să nu vă fie de glumă! Nu glumesc. Asta am vrut să vă spun, iar dacă vreți, luați măsuri. Dacă nu, o să vă lămuresc că o să luați mai târziu. Luați măsuri urgente", spune el în înregistrarea de aproximativ 8 minute.

Acum, agresorul este în spital, rănit, soția sa a fost reținută pentru complicitate la lipsire de libertate, iar Poliția face o anchetă internă la Onești, pentru a verifica dacă au existat pași greșiți și în intervenția autorităților.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22