Pe aceeași temă
„Nu comentez hotărârile judecătorești. Este o hotărâre definitivă, fără cale de atac, pe care o respect. Rămâne acea cerere de ordonanță președintială care este în acest moment la Judecătoria Slatina. Nu știu să se fi dat termen în această cauză. În toate demersurile pe care le-am făcut am mizat pe o decizie favorabilă pentru că altfel nu le-aș fi făcut. Așa cum v-am zis din prima zi, tot ce am avut în vedere, în principal a fost în interesul copilului. Iar tot ceea ce am făcut, am făcut cu bună credință”, a spus vineri dimineață Bogdan Licu, procuror general interimar.
Întrebat dacă a fost o mișcare de campanie pentru o eventuală candidatură la șefia Parchetului General, Licu a precizat că doar și-a făcut datoria.
„Nu am vrut nimic altceva decât să respect legea și să îmi fac datoria. Legea m-a obligat să nu stau și să fiu spectator. Eu nu am făcut altceva decât să aplic legea și să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu.”
Bogdan Licu nu intenționează să renunțe la cea de-a doua cerere făcută în cazul Sorinei, prin care a solicitat interdicția ca fata să nu părăsească, timp e 3 luni, țara.
„Acea cerere care se află pe rolul Judecătoriei Slatina nu urmărește altceva în plus față de ce am facut până acum, ci doar ca acel copil, Sorina, să beneficieze de o consiliere psihologică pe durata a trei luni, înainte de a pleca din țară. Eu, ca procuror general și ca om, aș fi foarte multumit dacă acel copil ar beneficia de asistență psihologică, consiliere psihologică care să aibă loc în România, într-o limbă pe care el o cunoaște și astfel, atunci când va pleca din țară să fiu împăcat cu situația în care se află. Asta m-a interesat tot timpul, nu altceva, nu campanie. Interesul copilului. Sunt și eu tată, sunt om și nu puteam, repet, să stau să aștept.” a mai precizat procurorul general interimar.
Bogdan Licu nu vrea să răspundă dacă ia în calcul să candideze pentru preluarea conducerii Ministerului Public.
****
Magistrații Curții de Apel Craiova au respins joi cererea procurorului general Bogdan Licu de anulare a adopției Sorinei, fetița din Baia de Aramă, a declarat pentru G4Media.ro avocata Claudia Postelnicescu, reprezentanta familiei Săcărin, care a adoptat-o pe fetiță.
Parchetul General a trimis miercuri Curţii de Apel Craiova noi motive pentru care cere revizuirea sentinței de adopție a Sorinei Lucan. Procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, semnalează mai multe nereguli cu privire la procedura prin care copila din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie unei alte familii şi nu asistentului maternal.