CCR a admis două sesizări de neconstituționalitate ale USR şi a repins alte două

E.b. | 22.11.2017

Curtea Constituțională a României a admis miercuri, cu unanimitate de voturi, două sesizări formulate de USR cu privire la neconstituționalitatea unor hotărâri adoptate de Parlament.

SHARE 0

Pe aceeași temă

 

Potrivit unui comunicat al CCR, citat de Agerpres, o primă sesizare, formulată de grupul parlamentar al USR din Camera Deputaților, a vizat o hotărâre privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

 

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea de neconstituționalitate și a constatat că Hotărârea Parlamentului României nr. 72/2017 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 15/2017 privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare este neconstituțională", se precizează în comunicat.

 

Conform aceleiași surse, CCR a admis și o a doua sesizare formulată de grupul parlamentar al USR din Camera Deputaților, referitoare la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 70/2017 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 10/2017 privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Delegației permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre.

 

Foto: Valer Dorneanu, preşedintele CCR

 

Pe de altă parte, CCR a respins cu majoritate de voturi, ca neîntemeiate, alte două sesizări formulate de același grup parlamentar. Una se referea la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 73/2017 pentru numirea directorului general interimar al Societății Române de Televiziune, iar cealaltă la neconstituționalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 71/2017 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 30/2017 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie.

 

Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se vor comunica președinților celor două Camere ale Parlamentului. 

Comentarii 0

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22