Pe aceeași temă
Sesizarea fusese făcută de Președintele Iohannis pe 16 noiembrie 2020. „Actul normativ elimină dispoziţia potrivit căreia mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără nicio limită”, a scris acesta în sesizare.
CCR scrie într-un comunicat că „A admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.79/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, întrucât încalcă principiul bicameralismului”.
Pe 20 octombrie Senatul a aprobat, în calitate de for decisiv, un amendament la Legea Educației propus de deputatul PSD Tit-Liviu Brăiloiu la un proiect de lege cu modificări în domeniul învățământul militar. Amendamentul prevedea pentru toate universitățile că „durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi reînnoit”.
Stenograma ședinței a arătat că a existat o singură abținere – cea a senatorului PSD Șerban Nicolae și 12 voturi împotrivă, cele de la USR. PNL, PSD, UDMR și ceilalți senatori au votat pentru.
Amintim că Legea Educației Miclea-Funeriu a limitat în 2011 la strict 2 numărul maxim de mandate pe care îl putea avea o persoană în fruntea unei universități. Guvernul Ponta a modificat însă în 2014 legea, pentru a le da posibilitatea rectorilor care se suspendă din mandatul de rector să candideze și pentru un al treilea mandat.
În prezent, rectorii aflați deja la al treilea mandat sunt, conform Edupedu.ro, sunt:
Sorin Cîmpeanu – rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, fost ministru al Educației în guvernul Ponta, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, astăzi senator PNL și ministru al Educației;
Mihnea Costoiu – rectorul Universității Politehnica din București, fost ministru al Învățământului Superior în guvernul Ponta, în mandatul căruia Executivul a schimbat legea educației permițând cel de-al treilea mandat.
Marilen Pirtea – rectorul Universității de Vest din Timișoara
Remus Pricopie – rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educației în guvernul Ponta.
Ioan Abrudan – rectorul Universității Transilvania din Brașov;
Valentin Popa – rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, fost ministru al Educației în Guvernul Dăncilă;
Daniel Breaz – rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ministrul PSD al Culturii în prezent, fost ministru interimar al Educației, senator PSD până în septembrie 2020 când a demisionat din partid;
Leonard Azamfirei – rectorul Universității de Medicină și Farmacie de la Târgu Mureș. În cazul său, cel de-al treilea mandat este de fapt primul în fruntea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), creată prin fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, în 2018;
Ramona Lile – rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, sancționată pentru plagiat și fostă secretară a universității pe care acum o conduce.