Pe aceeași temă
Astăzi, Plenul Curții Constituționale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată iniţial fixat pentru data de 29 decembrie la data de 28 decembrie pentru sesizarea depusă de deputații USR pe Legea bugetului.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:
A respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.
A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.
USR a depus vineri sesizarea de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe 2022.
„În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deputaţii menţionaţi în anexa ataşată formulăm prezenta sesizare de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2022, înregistrată la Camera Deputaţilor cu codul PL-x nr. 611/2021 şi la Senat cu codul L566/2021, pe care o considerăm neconformă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 74 şi art. 75 din Constituţia României, motiv pentru care solicităm instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acesteia”, a anunțat liderul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu.
În sesizare a fost invocată încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii („prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale”), dreptul la învăţătură („prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011”).
Conform USR, au mai fost încălcate principiile legalităţii („prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii, PPU-SL”), bicameralismului („prin adoptarea în şedinţa reunită a unui amendament care eludează Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat, 'Camera de reflecţie', şi apoi de către Camera Deputaţilor, 'Camera decizională'”) şi principiul calităţii legii („prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi”).
Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022 au fost adoptate vineri în plenul Parlamentului. Proiectul legii bugetului de stat a primit 294 voturi pentru şi 120 împotrivă. Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat a avut 291 voturi pentru şi 119 împotrivă.