CCR ar putea decide asupra completurilor de 3, la sesizarea lui Iordache, în sprijinul lui Dragnea

Dora Vulcan | 03.07.2019

Judecătorii CCR ar trebui să decidă miercuri asupra constituționalității completurilor de 3 judecători de la Curtea Supremă, contestate de Florin Iordache cât i-a ținut locul lui Dragnea la șefia Camerei.

Pe aceeași temă

Luarea deciziei a fost, deja, amânată de cinci ori până acum.

Sesizarea a fost făcută în martie de Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, delegat la conducerea ei de Liviu Dragnea, pe atunci președinte al Camerei, între timp condamnat la închisoare cu executare.

Punerea sub semnul întrebării a completelor de trei l-ar fi putut salva pe Dragnea de condamnarea primită, completurile de trei fiind cele care se pronunță la instanța de fond a procesului în care a fost condamnat Dragnea. Avocații lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.

Iordache a susținut că nu a fost respectată legea cu privire la constituirea completurilor de trei judecători, de la ÎCCJ, specializate în fapte de corupție.

O decizie favorabilă sesizării ar putea duce la rejudecarea unor dosare soluționate cu condamnări în primă instanță, scrie Digi 24.

De la ultimul termen, în CCR au intrat trei judecători noi: Simina Tănăsescu, propunerea președintelui și Gheorghe Stan - fostul șef al SS și Cristian Deliorga - judecător care a avut probleme penale, ambii propuși de coaliția PSD-ALDE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22