Pe aceeași temă
Plenul CCR s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, transmite Digi 24.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate formulată”, se precizează în comunicatul CCR.
În sesizarea depusă pe 20 aprilie, şeful statului menţiona că Parlamentul i-a transmis, în vederea promulgării, această lege, care prin obiectul de reglementare vizează încetarea de drept a interdicţiilor aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 - 2013, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013.
Anterior sesizării CCR, președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii. Pe 10 aprilie, plenul Senatului a respins, în calitate de for decizional, cu 69 de voturi „pentru” şi 33 de voturi „împotrivă”, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii iniţiate de deputatul PSD Florin Iordache.
La mijlocul lunii martie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis legea Parlamentului pentru reexaminare, afirmând că, prin adoptarea acesteia, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de membru al Uniunii Europene.
Şeful statului semnala că instanţa constituţională a precizat că nu are competenţa de a analiza caracterul just sau injust/potrivit sau nepotrivit al intervenţiei legislative, întrucât acest aspect ţine de oportunitatea măsurii, aceasta intrând în marja de apreciere exclusivă a Parlamentului (Decizia nr. 52/2018, publicată în Monitorul Oficiala al României, Partea I, din 7 martie 2018).
„Însă, Parlamentul, în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării, atunci când adoptă măsurile pe care le consideră necesare, ar trebui să pornească de la o evaluare preliminară reală, obiectivă şi completă, iar alegerea măsurii să corespundă unui interes general al societăţii”, subliniază Klaus Iohannis.
Odată devenit lege, proiectul deputatului PSD Florin Iordache ar putea avea efecte devastatoare asupra cazuisticii ANI, după cum a avertizat agenția într-un răspuns formulat în decembrie 2017 pentru România Curată. Mai exact, toate cazurile Agenției Naționale de Integritate - acolo unde nu s-a ajuns deja la sentințe definitive sau la aplicarea de sancțiuni - ar putea fi anulate. E vorba de 675 de cazuri de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și consilieri.
„Noi vom fi în imposibilitatea să mai aplicăm sancţiuni pentru incompabilităţi şi conflicte de interese. Interdicţia aplicabilă pentru incompabilităţi şi conflicte, dacă această propunere va trece, va fi o raritate în viitor, iar aceasta este o realitate de care ne vom lovi cu toţii”, arătat la acel moment președintele ANI, Bogdan Stan.