Pe aceeași temă
Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat că va fi și el prezent la ședință și va susține punctul de vedere al Guvernului, invocând „neeconstituționalitatea, comportamentul și crearea unui blocaj instituțional între preşedintele României şi ministrul Justiţiei, parte a Guvernului în acelaşi timp", scrie News.ro. El a apreciat că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Constituţia, aceasta fiind şi raţiunea sesizării.
Şedinţa de plen a Curţii Constituţionale în care va fi dezbătută “cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Ministerul Justiţiei, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi între Guvernul României şi preşedintele României, în subsidiar, cerere formulată de primul-ministru”, este programată de la ora 12.00.
Ministrul Justiției spune că chiar în situația în care CCR va decide în favoarea Guvernului, în sensul în care se confirmă că președintele încalcă Constituția, nu se vor demara procedurile de suspendare a lui Klaus Iohannis din funcție.
„Partea care sesizează CCR un conflict juridic de natură constituţională evident că are convingerea încălcării exigenţelor constituţionale de către partea pe care o reclamă. Noi venim cu argumente, Curtea va decide. Sunt 15 ani de când există competenţa Curţii de a soluţiona astfel de conflicte şi multe dintre ele au fost constatate, dar nu au dus la sancţionarea părţii care a generat conflictul. Să nu mă întrebaţi atunci de ce am solicitat, printre cele 20 de motive în cazul doamnei Kovesi încălcarea Constituţiei faptul că a provocat cele trei conflicte, din care a doua pronunţată de Curte, iar în unul, Curtea a arătat care e conduita de urmat de către DNA, pentru că acolo este vorba despre o încălcare repetitivă a Constituţiei. A fost vorba de trei conflicte, într-un termen foarte scurt, ceea ce înseamnă că avem o altă premisă, o altă ipoteză prin raportarea autorităţilor la Constituţie”, a explicat ministrul.
Ministrul Justiţiei mai spunea că el a venit cu argumente juridice pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a răspuns pur politic: "Raţionamentele şi argumentele de ordin constituţional le cunosc constituţionaliştii. Eu în ceea ce fac nu încerc să conving pe x sau pe y pentru că nu-i cunosc nivelul de înţelegere. Eu am venit cu argumente juridice şi de ordin managerial, domnul preşedinte a răspuns pur politic".
Klaus Iohannis spunea că nu are emoţii legat de sesizarea făcută la Curtea Constituţională în urma refuzului său de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, subliniind că nu există niciun conflict constituţional.