CCR. Mona Pivniceru, opinie separata: Memorandumul Rompetrol nu trebuia adoptat printr-o lege, demersul este neconstitutional

Fara Autor | 01.08.2013

Pe aceeași temă

Judecatorul Curtii Constitutionale, Mona Pivniceru, fost ministru al Justitiei, a facut opinie separata la decizia CCR prin care legea de aprobare a Memorandumului Rompetrol a fost declarat constitutional. Pivniceru considera ca Memorandumul incheiat de Guvern cu The Rompetrol Group nu trebuia promovat printr-o lege in Parlament, deoarece un astfel de demers incalca prevederile constitutionale in materie de legiferare, relateaza Mediafax.

Pivniceru a invocat o serie de argumente similare cu cele pe care ulterior presedintele Traian Basescu le-a sustinut in cererea de reexaminare adresata Parlamentului in privinta problemelor procedurale privind adoptarea prin lege a Memorandumului Rompetrol.


Judecatorul sustine, in opinia separata la decizia Curtii Constitutionale, ca documentul reprezinta in fapt o intelegere de natura comerciala intre statul roman si o persoana juridica straina, motiv pentru care acesta ar fi trebuit promovat printr-un "contract de stat".

Pivniceru argumenteaza ca Memorandumul nu intra sub incidenta dreptului international public, astfel incat acesta sa fie adoptat in mod identic tratatelor sau acordurilor internationale incheiate de statul roman, ci face obiectul dreptului international privat.

"Legea, ca act juridic al Parlamentului, trebuie sa reglementeze relatiile sociale ori sa ratifice acorduri, tratate ori intelegeri internationale, iar nu sa valideze intelegeri intre unele organe executive si persoane juridice de drept privat", mentioneaza judecatorul CC.

De asemenea, Pivniceru considera ca Parlamentul a intrat in sfera de competenta a Executivului adoptand printr-o lege Memorandumul, nesocotind astfel prevederile constitutionale.

In mod similar cu cele reclamate ulterior de seful statului, in momentul cererii de reexaminare a actului normativ, judecatorul CC a invocat o decizie a Curtii Constitutionale din 2005. In documentul mentionat, Curtea declara neconstitutionala legea prin care i se restituiau Regelui Mihai o serie de bunuri pentru considerentul reglementarii individuale a unei inteleri intre Guvern si fostul suveran.

"Asadar fiind, apreciem ca Legea supusa controlului contravine principiului constitutional al egalitatii, astfel cum isi gaseste expresie in art 16 alin 1 din Legea fundamentala, avand caracter discriminatoriu si, ca atare, este, sub acest aspect, in totalitate neconstitutionala", precizeaza Pivniceru.

Curtea Constitutionala a decis in 26 iunie ca legea prin care a fost adoptat in Parlament Memorandumul Rompetrol este constitutionala, dupa ce 80 de deputati ai PDL, UDMR si PPDD au reclamat neconstitutionalitatea documentului. CC a respins ca neintemeiata sesizarea parlamentarilor opozitiei.

In 2 iulie, presedintele Traian Basescu a solicitat reexaminarea legii, argumentand ca documentul ar fi trebuit adoptat printr-o hotarare de Guvern, si nu printr-un proiect de lege in Parlament, pentru ca reglementeaza "intr-un singur caz prestabilit expres", si nu pentru un numar nedeterminat de cazuri concrete. Seful statului invoca de asemenea neconstitutionalitatea actului normativ pornind tot de la decizia Curtii Constitutionale din 2005.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22