CCR o repune pe Renate Weber în funcția de Avocat al Poporului, revocarea sa fiind neconstituțională

Laurentiu Gheorghe | 29.06.2021

Curtea Constituţională a României a declarat marţi neconstituțională revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului și a decis că aceasta își va relua funcția.

Pe aceeași temă

Sesizarea a fost făcută de Partidul Social Democrat. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a declarat că va ține cont de decizia CCR.

Decizia Curții Constituționale a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii constituționali au motivat că argumentele cuprinse în decizia de revocare sunt prea generale și lipsite de claritate.

„În ședința din data de 29 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție.

Or, întemeindu-se pe dispoziții legale care nu asigură garanțiile de independență ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorități publice, dispoziții cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conținutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.

După publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului va fi desființată, iar Renate Weber își va relua funcția.

„Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019”, potrivit unui comunicat CCR.

Hotărârea Parlamentului 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, fiind încălcate prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia, se arată în sesizarea depusă de PSD la Curtea Constituţională.

Potrivit documentului, hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.

„În mod contrar garanţiilor de independenţă ale Avocatului Poporului subliniate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi prevăzute de standardele europene, Parlamentul a adoptat hotărârea de revocare a Avocatului Poporului cu încălcarea Constituţiei, a standardelor de independenţă ale instituţiei, dar şi chiar a prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, astfel cum au fost explicitate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, utilizând revocarea ca un mecanism de control discreţionar, politic, iar nu ca un control de legalitate în privinţa Avocatului Poporului”, se arată în sesizare.

Semnatarii sesizării precizează că nu contestă dreptul Parlamentului de a evalua activitatea Avocatului Poporului, ci „tocmai constituţionalitatea acestei evaluări, în sensul că evaluarea realizată nu a fost una obiectivă, nu a respectat cadrul constituţional şi legal şi nu a fost bazată pe o demonstraţie a unor încălcări cumulative a Constituţiei şi a legilor”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22