Pe aceeași temă
Conform legislației actuale privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, părinții cu copii grav bolnavi pot beneficia de concediu medical de îngrijire până când copilul împlinește 16 ani.
Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de către Avocatul Poporului şi a constatat că este neconstituţională sintagma „în vârstă de până la 16 ani" cuprinsă în dispoziţiile art.26 alin.(1) ind.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Prevederea contestată este următoarea: „În cazul copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani”.
Curtea Constituțională spune, într-un comunicat de presă transmis marți, că a constatat că diferenţa de tratament juridic rezultată din sintagma "în vârstă de până la 16 ani" nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, instituind o discriminare pe criteriul vârstei copilului cu afecţiuni grave. Întrucât este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art.16 alin.(1) din Constituţie, remediul constituţional specific îl reprezintă acordarea dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta cuprinsă inclusiv între 16 şi 18 ani, afirmă CCR.