Pe aceeași temă
Teodoroiu a fost numită pentru un rest de mandat de 4 ani, în condițiile în care legea de funcționare a CCR prevede că prelungirea unui mandat poate fi făcută cu maximum 3 ani peste cei 9 prevăzuți de Constituție. PSD a eliminat limita de 3 ani, dar adversarii Mayei Teodoriu din interiorul CCR nu doar cu respins propunerea, dar au declarat neconstituțională inclusiv prevederea din legea în vigoare, arată G4Media.ro
Decizia, dată pe 20 martie, publicată în Monitorul Oficial în 4 mai și care pune sub semnul întrebării toate hotărârile CCR adoptate ulterior, a venit ca răspuns la un amendament inițiat de fostul ministru al justiției Florin Iordache. Amendamentul extindea practic perioada cu care poate fi prelungit mandatul unui judecător constituțional.
Totul a pornit de la o modificare legislativă propusă la legea 47 / 1992 de către deputatul minorității sârbe, Adnagi Slavoliub, al cărei singur scop era introducerea unei superimunități în fața legii pentru judecătorii Curții Constituționale (aceștia nu ar fi putu fi nici măcar urmăriți penal fără aprobarea cu două treimi din partea CCR).
Ulterior, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților au fost adăugate două noi modificări la legea privind funcționarea Curții Constituționale: superpensii pentru judecători și eliminarea limitei de 12 ani a duratei unui mandat de judecător (9 cât prevede Constituția plus 3, maxim pentru un rest de mandat). Autorul propunerilor: deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției și autorul OUG 13.
Amendamentul Iordache privind prelungirea mandatului unui judecător Constituțional: „Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani.”
Prevederea aflată în vigoare în legea 47/1992 (art. 68 alin 3): ”În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin.(2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.
Prevederea din Constituție (art. 140 alin 1): ”Curtea Constituțională se compune din nouă judecători, numiți pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”.
Propunerile lui Iordache au fost adoptate atât de Camera Deputaților, cât și de Senat, dar legea a fost atacată la Curtea Constituțională de către PNL și USR, partide care au contestat toate cele trei modificări aduse actului normativ: superimunitatea, superpensiile și posibilitatea prelungirii mandatului de judecător peste limita de 12 ani prevăzută de legea în vigoare.
Pe 20 martie, Curtea a dat parțial dreptate opoziției: a eliminat parțial superimunitatea prorpiilor judecători, au păstrat superpensiile și a eliminat total posibilitatea prelungirii mandatului.
Mai mult, judecătorii constituționali au extins controlul și asupra legii în vigoare, solicitând Parlamentului să elimine posibilitatea prelungirii mandatului unui membru CCR, a cărui durată să fie exact cât prevede legea fundamentală: 9 ani, fără posibilitatea prelungirii sau înnoirii (în actul normativ în vigoare mandatul unui judecător poate fi prelungit cu maximum 3 ani, până la o durată de 12 ani).
Potrivit surselor politice consultate de G4Media.ro, extinderea controlului asupra legii în vigoare și invalidarea articolului care oferă posibilitatea prelungirii mandatului unui judecător, a fost făcută din inițiativa președintelui CCR, Valer Dorneanu, și a vizat-o direct pe judecătoarea Maya Teodoroiu. Deși a fost numită de PSD, Teodoriu a căzut în dizgrația celorlalți membri ai Curții numiți de actuala putere din cauză că a votat de mai multe ori împotriva curentului majoritar și a semnat opinii separate alături de judecători considerați ostili, precum Livia Stanciu și Ștefan Minea.
Maya Teodoroiu a fost numită în 2015 pe restul de mandat lăsat liber în 2013 de Iulia Motoc și al cărei mandat ar fi urmat să expire în 2019. Inițial, în locul Iuliei Motoc fusese numit Toni Greblă, dar el a fost nevoit să demisioneze în 2015, după ce a fost reținut de DNA pentru acuzații de corupție. Locul lui Toni Greblă a fost luat de Maya Teodoroiu, care potrivit surselor amintite, a tras numeroase sfori în PSD pentru a-i fi reînnoit mandatul în 2019 cu încă 9 ani.
Numai că restul de mandat pentru care fusese numită este de 4 ani și depășește limita de 3 ani prevăzută de legea în vigoare. Cel care a venit în ajutorul Mayei Teodoroiu a fost Florin Iordache, care a eliminat această limită de 3 ani, acțiune care a dus la declararea neconstituțională incusiv a prevederii din legea în vigoare privind prelungirea mandatului unui judecător.
La ședința CCR din 20 martie, în care Curtea a eliminat posibilitatea prelungirii mandatului unui judecător peste limita de 9 ani, Maya Teodoriu a votat împotriva deciziei și a făcut și opinie separată.
Teodoroiu susține că, de fapt, în acest moment ea nu exercită mandatul propriu, ci pe cel al judecătorului pe care îl înlocuiește. Altfel spus, Maya Teodoroiu nu este Maya Teodoriu, ci Iulia Motoc, cea numită inițial în 2010 pentru un mandat care urma să expire în 2019.
”Persoana care se substituie titularului nu exercită un mandat propriu, ci doar înlocuiește titularul în exercitarea mandatului aparținând acestuia din urmă”, susține Maya Teodoroiu în opinia separată la decizia din 20 martie.
Mai mult, Teodoroiu arată că decizia CCR care elimină posibilitatea prelungirii mandatului unui judecător, și cu care ea nu este de acord, înseamnă că ”în prezent, judecătorul constituțional care își exercită propriul mandat de 9 ani, după ce anterior a exercitat un rest de mandat al altui judecător (titular de mandat), s-ar afla în exercitarea unui mandat neconstituțional”.
În situația de a exercita un mandat neconstituțional, potrivit deciziei CCR din 20 martie și explicațiilor oferite de Maya Teodoroiu, se află judecătorul Petre Lăzăroiu – numit în 2008 de traian Băsescu pentru un rest de mandat și renumit în 2010 pentru un mandat complet de 9 ani.