CCR respinge sesizarea președintelui Iohannis cu privire la Legea bugetului de stat pe 2019

Laurentiu Gheorghe | 06.03.2019

magistrații de la Curtea Constituțională au dat undă verde Bugetului de stat pe 2019, însă au declarat în unanimitate neconsituțională Legea plafoanelor care umflă deficitul bugetar de la 2,55% la 2,73%.

Pe aceeași temă

Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la Legea bugetului pe 2019 în care reclamă că este încălcată procedura de adoptare cât și conținutul actului normativ.

În schimb, a doua sesizare, privind Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, în special a deficitului bugetului de stat, care a fost crescut de la 2,55% la 2,73%, a fost aprobată în unanimitate de judecătorii constituționali.

*****

În ceea ce priveşte bugetul, preşedintele afirmă în sesizare că au fost încălcate rolului şi atribuţiile Consiliului fiscal. De asemenea, în opinia preşedintelui, au fost încălcate principiile şi reglementările privind responsabilitatea fiscal-bugetară, dar şi normele de tehnică legilsataivă.

"Prin nejustificarea diferenţelor semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene, Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, prin nesocotirea normelor amintite din Legea finanţelor publice şi a art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prin încălcarea unei obligaţii a statului român ce decurge din directiva europeană amintită", spune Iohannis.

Preşedintele mai susţine că stabilirea obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi, în completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, fără alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competenţă administrativă încalcă principiul descentralizării, aşa cum acesta este definit în legea sa cadru.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în momentul în care a anunţat că va contesta bugetul la CCR, că guvernarea PSD a eşuat, nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea, iar bugetul pe 2019 este „bugetul ruşinii naţionale”, care nu doar că pune în pericol economia naţională, dar are aspecte clare de neconstituţionalitate.

”Un lucru e clar: guvernarea PSD a eşuat. În spitale, probleme peste probeleme, educaţia e subfinanţată, economia României e bulversată mai ales după odronanţa 114 dată în mare taină la sfârşitul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre justiţie, păi întreaga guvernare pesedistă a fost un asalt asupra justiţiei şi a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD de a pune mâna pe justiţie, de a politiza justiţiei ca ei să-şi rezolve dosarele penale. De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români şi pentru România. PSD guvernează pentru Dragnea. PSD e incompetent şi incapabil să conducă România”, a afirmat peşedintele Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22