Pe aceeași temă
Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului - garantul supremației Constituției - fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.538 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale - transmite un comunicat al CCR remis presei marți.
Comentarii 2
nic - 06-06-2018
Sper sa le spuna comisia cum e cu interpretarea constitutiei si nu ceea ce fac indivizii astia vanduti psd-ului, s-au transformat in dadatori de ordine presedintelui atunci cand ei de fapt nu pot face asa ceva, nu sunt complet de judecata. I-a cumparat psd-aua cu toate favorurile prin care nu mai raspund pt nimic din ce hotarasc si si-au luat-o in cap. Trebuie schimbata modalitatea de numire, sa fie numiri apolitice, cu magistrati care cunosc constitutia, nu terchea berchea cum sunt astia. Si nu numai acolo, CNA este o alta cloaca numita politic care trebuie curatata de gunoaiele de acolo.
Răspundeemil - 06-05-2018
Hoțiul striga hoții......CC ia decizi cu judecatori expirati, isi contrazice propria jurisprudenţă (DC), incalca independenta justitiei ( OECD ) incalca avizul CSM, incalca Constitutia Romaniei (TMB), etc, etc, si striga ca e atacata.
Răspunde