Pe aceeași temă
Petre Lăzăroiu a declarat, duminică seară, că a discutat cu colegii săi de la Curtea Constituţională despre întâlnirea avută cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu şi că s-a ajuns la concluzia că trebuie sesizată Comisia de la Veneţia cu privire la această situaţie.
"Cu toţii am ajuns la aceeaşi concluzie: că trebuie să ies public, pentru că şi dânşii au înţeles că există o stare de pericol. (...) Iniţial, am vrut în aceeaşi zi să sesizăm Comisia de la Veneţia, am zis să o lăsăm pentru luni. Ne mai gândim, ne mai cutare... Dar cu toţii am spus că trebuie să ieşim", a afirmat judecătorul Lăzăroiu, la Antena 3, întrebat dacă le-a spus colegilor de la CCR despre întâlnirea avută cu consiliera preşedintelui Klaus Iohannis.
El a adăugat că s-a ajuns la concluzia de a fi sesizată Comisia de la Veneţia, "punctual, pe această chestiune".
Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat vineri, pentru Agerpres, că a fost chemat de unul dintre consilierii preşedintelui Klaus Iohannis, care i-ar fi comunicat că şefului statului i se cere imperios de către o asociaţie emiterea unui decret de revocare a sa din funcţie.
"M-am întâlnit cu doamna Simina Tănăsescu (consilier prezidenţial - n.r.), la cererea dânsei. Am fost la Facultatea de Drept, unde avea examene. M-a rugat prietenos să vin până la dânsa că are o misiune ingrată. Mi-a spus: uite, am hârtia aceasta (o cerere de la Fundaţia VeDem Just, prin care solicită preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, să pună în discuţie mandatul lui Petre Lăzăroiu - n.r). Zic: ştiu, e o aberaţie, circulă de vreo două săptămâni, eu nu iau în consideraţie. Păi da, dar zice: preşedintelui i se cere imperios să se emită un decret. Cu ce obiect? Păi, decret de revocare a ta. Zic: ştii bine că nu are niciun temei, nu are nicio prerogativă. Da, dar suntem în situaţia în care, dacă nu emite acest decret, ne dă în judecată respectiva asociaţie, dacă îl emite, ne dai tu în judecată. Eu am zis: bineînţeles că aşa va fi", a relatat Petre Lăzăroiu.
El a adăugat că un motiv plauzibil pentru această situaţie ar fi prelungirea termenului pentru emiterea decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
"Opinia publică trebuie să ştie, deoarece chestiunea e cu bătaie lungă. Nu este a mea. Nu mă priveşte pe mine. Eu nici nu contez în ecuaţia asta. (...) Dacă se întâmplă chestiunea asta există un motiv foarte plauzibil (...) ca preşedintele să spună: până când nu lămurim problema mandatului lui Lăzăroiu nu emit decretul de revocare (a Laurei Codruţa Kovesi - n.r.)", a spus Lăzăroiu.
Judecătorul CCR a ţinut să precizeze că nu o poate bănui pe Simina Tănăsescu de presiuni, aceasta doar comunicându-i care este situaţia.
"Nu o pot bănui pe doamna Tănăsescu cu care, repet, eu am o relaţie foarte bună şi o respect. Nu o pot bănui că, vezi Doamne, mi-a strecurat discret: vezi că eşti în pericol dacă nu faci nu ştiu ce. Nu. Dânsa în mod civilizat mi-a spus asta. Eu am luat act. (...) Aştept decretul preşedintelui", a explicat magistratul.
La rândul său, Administraţia Prezidenţială a precizat că Simina Tănăsescu a avut o discuţie tehnică, fără implicarea Instituţiei preşedintelui României, cu judecătorul Petre Lăzăroiu despre solicitarea asociaţiei civice VeDem Just, subliniind că orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra magistratului sunt complet neadevărate şi nefondate.