CCR va decide miercuri sau joi dacă sesizarea impotriva OUG 13 mai este admisibilă

Dora Vulcan | 06.02.2017

Presedintele Curtii Constitutionale Valer Dorneanu a anuntat luni ca sesizarile făcute împotriva OUG 13 vor fi analizate miercuri sau joi urmând ca judecătorii să decidă dacă acestea mai sunt admisibile, dat fiind că, între timp, ordonanța a fost abrogată.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

"Marti, primim punctele de vedere ale institutiilor implicate, iar peste o zi sau doua dezbatem. Plenul Curtii va decide daca dezbatem pe fond OUG 13 sau daca exceptia de neconstitutionalitate ridicata a devenit inadmisibila ca urmare a abrogarii ordonantei", a spus Valer Dorneanu.

 

 

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anuntat ca, in urma scrisorii procurorului general, a decis sa atace la CCR contestata ordonanata care modifica CP si a tinut cont unele argumente de acolo, care au fost preluate in textul exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

 

 

Partile implicate in aceasta speta, Guvernul, Camera Deputatilor si Senatul, sunt cele care trebuie sa trimita puncte de vedere catre CCR pana marti, 7 februarie. Tot pana pe 7 februarie trebuie sa trimita puncte de vedere partile implicate si in privinta celor doua sesizari privind conflictul juridic de natura constitutionala in puterile statului, trimise zilele trecute de presedintele Klaus Iohannis si de catre CSM.

 

 

Duminică, guvernul a abrogat, la presiunea străzii ordonanța dată în urmă cu cinci zile, noaptea, prin care se dezincrimina abuzul în serviciu, cu invocarea. 

 

 

Marti seara, guvernul a adoptat OUG 13 prin care se operau modificări asupra Codului penal, prin care abuzul in serviciu, conflictul de interese si neglijenta in serviciu urmau sa fie dezincriminate.  S-au dezincriminat favorizarea infractorului: dacă fapta e savarsita de un membru al familiei sau de un afin pana la gradul și în cazul in care e vorba de emitere, aprobare sau adoptare de acte normative. Abuzul în serviciu a fost definit ca fapta functionarului care prin incalcarea legii sau a unei ordonante de urgenta provoaca un prejudiciu peste 200 de mii de lei sau provoaca o vatamare grava certa si efectiva a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane fizice si juridice, asa cum sunt ele prevazute de legile in vigoare. Pedeapsa, in cazul abuzului in serviciu, fusese scăzuta de 6 luni pana la 3 ani. In plus, se arata ca prevederile nu se aplica in cazul emiterii, adoptarii de acte normative, ceea ce inseamna ca orice emitere de ordin al unui ministru sau hotarare a unui primar sau hotarare a unui consiliu local INDIFERENT DE PREJUDICIU nu mai este incriminata.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22